Tensiunile din relaţia Occident-Iran, şi aşa la nivel ridcat, au crescut în momentul în care Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică a dat publicităţii un raport prin care releva dimensiunea militară a programului nuclear iranian, un lucru pe care Teheranul îl neagă.
Săptămânile trecute, Teheranul a adus aminte lumii de capacitatea sa de disuasiune, ameninţând că va lovi Israelul cu 150.000 de rachete în cazul în care acesta va ataca instalaţiile programului nuclear iranian.
Nu ar fi prima ameninţare de acest gen.
Iranul a investit în ultimii zece ani cel puţin un miliard de dolari în programul balistic, principala armă cu care încearcă să îşi descurajeze adversarii, fie că e vorba despre Israel, fie că e vorba despre SUA şi Europa.
Cele mai cunoscute rachete iraniene sunt Shahab, cu cele trei versiuni.
Shahab 1 şi 2
Rachete de tip Scud, cu combustibil lichid, cu o rază de acţiune scurtă, de 300, respectiv 500 de kilometri. Rachetele au la bază tehnologie nord coreeană şi libiană. Se presupune că Iranul are între 250-450 de rachete Shahab 2 şi până la 300 de rachete Shahab 1.
Shahab 3
A fost testată pentru prima oară în mod public în 1998 şi a intrat în arsenalul militar în 2003. Este considerată racheta iraniană cu cea mai lungă rază de acţiune testată cu succes. Oficialii americani cred că raza de acţiune a rachetei este de 1.300 de kilometri, dar Teheranul susţine că Shahab 3 poate atinge 2.000 de kilometri.
Shahab 3 ar putea atinge prin urmare Israelul, bazele militare americane din Golf, dar şi România.
Există şi o versiune îmbunătăţită - Shahab 3B, despre care Teheranul susţine că ar avea o rază de acţiune de până la 2.500 de kilometri.
În 2008, site-ul israelian Ynetnews cita surse din serviciile secrete occidentale şi spunea că iranienii au dezvoltat versiunea îmbunătăţită Shahab B3, care are un focos de o tonă şi este echipată cu un sistem de navigaţie avansat, care îi permite să îşi schimbe direcţia după lansare.
La momentul respectiv, potrivit aceleiaşi surse, Iranul avea capacitatea de a produce 70 de rachete Shahab 3 anual.
Mulţi analişti spun că Iranul dezvoltă racheta Shahab 3 pentru a purta focoase nucleare, dar specialiştii avertizează că un proces foarte complex este necesar pentru ca Teheranul să atingă acest scop.
Sejil 1 şi 2
Iranul a testat prima rachetă Sejil în 2008.
Sejil este mai performantă decât modelele anterioare, fiind propulsată de un sistem bazat pe combustibil solid. Din acest motiv este mai uşor de lansat comparativ cu rachetele alimentate cu combustibil lichid.
În 2009, Iranul a anunţat că a testat cu succes versiunea îmbunătăţită Sejil 2. "Este cea mai bună armă de care dispun forţele iraniene", declarau oficialii iranieni la momentul respectiv.
Cu o rază de 2.000 de kilometri, racheta ar putea atinge atât Israelul cât şi Bulgaria sau România, nota Wall Street Journal.
Safir
Iranul a anunţat în 2009 că a lansat cu succes pe orbită un satelit, cu ajutorul unei rachete Safir. Analiştii spun că Safir este asemănătoare cu Shahab 3.
Iranienii mai au mai multe tipuri de rachete cu rază scurtă de acţiune, printre care Fateh sau Zelzal.
Surse israeliene au informat că Iranul ar dezvolta în prezent variantele 4 şi 6 ale Shahab, cu rază de acţiune de până la 5.000 de kilometri.
Informaţia nu a fost niciodată confirmată. De altfel, informaţiile privind arsenalul balistic iranian sunt de multe ori vagi sau contradictorii, în vreme ce datele oferite de Teheran sunt uneori contestate în Occident.
A rămas celebră o fotografie cu un exerciţiu militar, difuzată de sursele iraniene, care au adăugat cu ajutorul unui program de editare o a patra rachetă. În realitate, racheta cu pricina (a doua din dreapta în fotografia de mai jos) nu a funcţionat la lansare.
În lipsa focoaselor nucleare, performanţele rachetelor balistice iraniene sunt considerate moderate, ceea ce înseamnă că Teheranul ar avea nevoie de un număr semnificativ de rachete pentru a atinge ţinte militare specifice. Adevărata ameninţare a rachetelor vizează populaţia civilă.
Iranul a insistat în mai multe rânduri că rolul arsenalului balistic este unul defensiv.
Surse: GlobalSecurity.org, Council on Foreign Relations, The Iran Primer, BBC.
Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M