Cotidianul Gardianul publică, în ediţia de astăzi, documente şocante din dosarul răpirii jurnaliştilor români în Irak. Este vorba de declaraţii ale lui Mohammad Munaf din care reiese că serviciile secrete române erau la curent cu întreaga operaţiune. Potrivit jurnaliştilor de la Gardianul, eliberarea celor 3 jurnalişti ar fi fost rezultatul unei răscumpări, iar Mohammad Munaf şi Omar Hayssam au fost ţapi ispăşitori.
Documentele despre care se susţine că reprezintă probe secrete, au fost omise de judecător în dosarul Răpirea jurnaliştilor. Primul este o declaraţie dată de Mohammad Munaf pe 18 noiembrie 2006, într-o bază militară din Bagdad, la audierea sa de către procurorul Ciprian Nastasiu.
"Operaţiunea de răpire a fost iniţiată şi organizată de către alte persoane din cadrul serviciilor secrete române, împreună cu agentul lor, Mohamad Yassin", afirma la acea vreme Munaf.
O altă declaraţie îi aparţine avocatului Badie Arief Ezzer, prezent la audierea din Bagdad. Acesta susţine că procurorii îl presau pe Munaf să declare că Omar Hayssam era spion al Siriei, implicat în trafic de armament. Arief chiar afirmă că lui Munaf i s-ar fi promis anularea condamnării la moarte în schimbul acestor declaraţii.
Sirianul Omar Hayssam a fost condamnat de instanţa condusă de magistratul Sofica Dumitraşcu la 20 de ani închisoare, definitiv şi irevocabil.
Sursă: Gardianul
Gardianul: Munaf acuză serviciile secrete române
Luni, 25 Iunie 2007 01:06
| Vot: |
0
|
17 vizualizari, 3 comentarii, 0 voturi
Taguri: Ciprian Nastasiu, Hayssam, Munaf, rapire, servicii secrete,
Taguri: Ciprian Nastasiu, Hayssam, Munaf, rapire, servicii secrete,
| Foto (1) | |
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Omar Hayssam nu va fi audiat în procesul lui Munaf
Joi, 26 Iulie 2007 16:25 - Ambasadorul Stuparu, aşteptat la audieri în dosarul Munaf
Joi, 27 Septembrie 2007 06:41 - Declaraţii contradictorii privind soarta lui Mohammad Munaf
Joi, 15 Noiembrie 2007 00:55 - Curtea Supremă de Justiţie a SUA ia în discuţie cazul lui Munaf
Sambata, 08 Decembrie 2007 07:59
Comentariile cititorilor
3. Anonim
Luni, 25 Iunie 2007 19:36
| Raspunde la comentariu
2. Cornel
Luni, 25 Iunie 2007 18:42
1. george bucur
Luni, 25 Iunie 2007 09:51


Alte ştiri din aceeaşi secţiune
C. Kovesi: Nu există procurori politici în Ministerul Public
Joi, 24 Iulie 2008 23:25Procurorul General al României, Laura Codruţa Kovesi, a declarat în această seară la Realitatea TV că, de când conduce Ministerul Public, nici un procuror nu s-a plâns de imixtiune în activitatea sa.
Patru refugiaţi din Georgia au fost prinşi de poliţişti după ce au trecut înot râul Prut
Joi, 24 Iulie 2008 20:17Patru tineri cu vârste cuprinse între 23 şi 25 de ani, din Georgia, au fost prinşi de poliţiştii de frontieră de la punctul de trecere a Frontierei Albiţa, după ce au trecut înot râul Prut.
22 de ONG-uri se opun modificării prin ordin ministerial a legislaţiei privind avortul
Joi, 24 Iulie 2008 19:43Reprezentanţii a 22 de organizaţii neguvernamentale au trimis, astăzi, o scrisoare deschisă ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, în care dezaprobă o eventuală modificare a legislaţiei privind avortul printr-un act...
Rompetrol va da în judecată Guvernul pentru alocarea unui număr mai mare de certificate CO2
Joi, 24 Iulie 2008 18:04Rompetrol va acţiona în instanţă Guvernul României pentru alocarea unui număr mai mare de certificate CO2, pe data de 11 septembrie urmând a avea loc prima înfăţişare, a declarat astăzi vicepreşedintele diviziei Rafinare şi...
Un om de afaceri bihorean, trimis în judecată pentru un prejudiciu de peste 1,5 milioane de euro
Joi, 24 Iulie 2008 17:10Omul de afaceri Ionel Ştiube a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie pentru că ar fi creat un prejudiciu de peste un milion şi jumătate de euro, prin evaziune fiscală.
Cele mai CITITE din Justiţie
- Traian Băsescu, fără comentarii publice după şedinţa CSM pe tema raportului Comisiei Europene pe justiţie (2414)
- Comisia Europeană: Este nevoie de pedepse pentru corupţia la nivel înalt - Vezi raportul CE pe justiţie (2174)
- Reacţii la criticile aduse de Comisia Europeană sistemului judiciar din România (1230)
- Ion Balint, zis Nuţu Cămătaru, rămâne în arest (987)
- Raportul CE: Pentru Văcăroiu este nedrept, Bogdan Olteanu dă vina pe absenteismul din Parlament (817)
Cele mai VOTATE din Justiţie
- Comisia Europeană: Este nevoie de pedepse pentru corupţia la nivel înalt - Vezi raportul CE pe justiţie (3.68/5)
- Dosarele miniştrilor-parlamentari, blocate din aprilie în Parlament - Cum comentaţi? (3.64/5)
- Presupusul criminal al celor două tinere din Braşov a primit mandat de arestare preventivă pe 29 de zile (3.56/5)
- Presa internaţională despre corupţia din România şi Bulgaria: "Peştele de la cap se-mpute!" (3.4/5)
- Ion Balint, zis Nuţu Cămătaru, rămâne în arest (3.2/5)
Cele mai COMENTATE din Justiţie
- Comisia Europeană: Este nevoie de pedepse pentru corupţia la nivel înalt - Vezi raportul CE pe justiţie (39)
- Traian Băsescu, fără comentarii publice după şedinţa CSM pe tema raportului Comisiei Europene pe justiţie (32)
- Dosarele miniştrilor-parlamentari, blocate din aprilie în Parlament - Cum comentaţi? (22)
- Reacţii la criticile aduse de Comisia Europeană sistemului judiciar din România (13)
- Raportul CE: Pentru Văcăroiu este nedrept, Bogdan Olteanu dă vina pe absenteismul din Parlament (12)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Gabi Szabo spune că a declinat oferta PNL de a candida la Parlament
Astazi, ora 00:09Fosta campioană olimpică la atletism Gabi Szabo a afirmat, joi, că a avut o propunere din partea PNL de a candida pentru un post de parlamentar, dar a refuzat-o, pe motiv că este prea tânără pentru a se gândi la politică.
- Peştera Câmpenească din Bihor, unde se află cea mai înaltă cascadă subterană din România, înecată în gunoaie - IMAGINI INCREDIBILE
- Hipermarketurile păcălesc cumpărătorii prin preţurile pe care le afişează
- Presupusul criminal al celor două tinere din Braşov a primit mandat de arestare preventivă pe 29 de zile
- Ion Balint, zis Nuţu Cămătaru, rămâne în arest
- Dan Voiculescu la CNSAS: Eram obligat să-mi câştig şi eu o pâine când dădeam informaţii despre cetăţeni străini
- Hidrologii au emis o avertizare cod portocaliu pentru şapte judeţe
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Corina Creţu: Vacanţă
- Cristian Teodorescu: Politicianul român pur sânge faţă cu Voinescu şi Avramescu
- Handbal: România a învins Franţa cu 23-22
- Cătălin Tolontan: Lupescu recunoaşte convorbirea telefonică: "Florea? Ceva e putred!"
- C. Kovesi: Nu există procurori politici în Ministerul Public
- Ovidiu Ioaniţoaia: Vinovăţie generală
Trimite-ne mesaje
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |

Mai mult noros
| mai multe
| Romania | 25.07 | 26.07 |
| Timişoara | 23 °C | 26 °C |
| Arad | 24 °C | 23 °C |
| Bacău | 26 °C | 26 °C |
| Braşov | 20 °C | 24 °C |
| Cluj Napoca | 21 °C | 28 °C |
| Constanţa | 27 °C | 27 °C |
| Europa | 25.07 | |
| Atena | 31 °C | |
| Berlin | 30 °C | |
| Helsinki | 25 °C | |
| Londra | 22 °C | |
| Madrid | 34 °C | |
| Moscova | 26 °C | |
| Oslo | 26 °C | |
| Paris | 27 °C | |
| Roma | 31 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3.5721 RON |
| 1 USD | 2.2769 RON |
| 1 GBP | 4.528 RON |
| 1 CHF | 2.1959 RON |
| 100 HUF | 1.5386 RON |
| 100 JPY | 2.1152 RON |
| 1 BGN | 1.8264 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Economie |
Sport |
IT & Ştiinţă |
Externe |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia







