În secţia de TBC a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, bolnavii de tuberculoză stau în condiţii inumane. Pereţii sunt scorojiţi, duşumele sunt putrede, iar gândacii mişună în voie, peste tot. La băile comune, pacienţii aşteaptă cu orele să facă duş.
Cu toate acestea, în fiecare an, secţia este autorizată provizoriu să funcţioneze. În plus, clădirea veche de peste 80 de ani nu a suferit niciodată reparaţii capitale.
"Sunt lămpile ultraviolete care sterilizează, dar eu am nevoie de o aerisire corespunzătoare. Nu o pot face pentru că geamurile sunt putrede. Dacă eu încerc să deschid acum un geam, cade", a declarat Mihaela Moronescu, medic la Spitalul Judeţean Vaslui.
Secţia TBC a fost improvizată în clădirea unei foste şcoli normale, care nu a fost consolidată niciodată.
"Clădirea ar trebui renovată, însă din cauza costurilor foarte mari, nu s-a putut face mai mult decât o igienizare a saloanelor. Clădirea în sine este foarte greu să ne gândim să o putem renova", a precizat directorul medical al spitalului, dr. Carmen Rotaru.
Deşi a fost întocmit un proiect de reabilitare, derulat prin Consiliul Judeţean, din cauza crizei financiare, banii nu au mai fost alocaţi. Suma necesară este de 10 milioane de lei.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M