În pofida unei istorii de doar 200 şi ceva de ani, S.U.A. au trecut prin zeci de războaie dar nu au trebuit niciodată să facă faţă unei invazii. Asta este, probabil, şi ceea ce atrage creatorii de jocuri şi mai ales de FPS-uri (first person shooter şi nicidecum frames per second, ca să fie clar!) spre setup-uri de genul ipocrit-convenabil „ne apărăm fiinţa naţională”, deşi e foarte greu de credibilizat această premiză, cel puţin din punct de vedere militar.
În principiu, e greu de crezut că ar putea cineva aduna o asemena armată încât să poată declanşa un atac asupra Statelor Unite. Şi mai greu de crezut este că ar avea succes acel cineva (nu dăm nume, nu ştim chineză). Dar ipoteza funcţionează perfect, din punct de vedere comercial şi este speculată, uneori magistral, în câteva titluri de dată recentă.
World in Conflict ne anunţă, încă de la coperta cutiei retail că e groasă rău. Doamna Liberty nu a mai arătat atât de şifonată de la Planeta Maimuţelor încoace. Story-ul intră în categoria „istorie alternativă” şi se lansează din momentul 1989, când U.R.S.S. decide să atace America în loc să se recunoască înfrântă în Războiul Rece. Invazia debutează la Seattle şi asta încurcă grav socotelile celor care aşteptau apariţia muzicii grunge şi a cafenelelor Starbucks. Următoarea ţintă e New York, Spetnaz au infiltrat deja luptătorii de elită acolo şi Statuia Libertăţii este plină de arme chimice... Luptă grea, ce mai, vitejie în stare pură într-un joc bunicel.
Freedom Fighters porneşte tot de la o revizuire a istoriei. Tot ruşii se bagă în seamă, de data asta dau cu prima lor bombă atomică nu la Hiroshima, nici la Nagasaki, ci la Berlin. Aceiaşi sovietici redesenează rapid harta Europei, înghiţind practic Marea Britanie şi alte ţări cu profundă tradiţie democratică. În cele din urmă, aşa cum era de aşteptat, Armata Roşie pune ochii pe S.U.A. şi invadează New York-ul. Apoi toată ţara şi doar un grup hotărât de luptători pentru libertate îi mai poate opri. Grup din care, aţi ghicit, faci parte şi tu, jucătorul. Şi dă-i, şi luptă, zi de vară până-n seară, cam de nota şapte.
În 1931, Winston Churchill a vizitat New York-ul şi a avut un accident de maşină. Turning Point: Fall of Liberty pleacă de la premiza că marele fumător de trabuce cubaneze nu ar fi supravieţuit, astfel încât, fără clarviziunea şi dibăcia Primului Ministru englez, întreaga Europă, Nordul Africii şi Orientul Mijlociu ar fi căzut sub cizma lui Hitler. Jocul uitat al celor de la Codemasters vede un atac nazist – în 1953 - asupra New York-ului (da, nu ar ataca Miami, de exemplu, pentru nimic în lume!) şi jucătorul trebuie să intre în pielea unui muncitor constructor care pune mâna pe flintă şi iese la apărat drapelul american de cele câteva sute de zeppeline, avioane şi paraşutişti care se abat asupra oraşului. Plin de bug-uri, jocul a fost o cădere memorabilă, deşi era conceput ca o trilogie.
Vanquish e o înfruntare spaţială. Nu-i invazie, nu-i război de gherilă, nu-i confruntare de soldaţi pe străzi. E spaţiu, însă, mult spaţiu. Space, mai precis. Space Russia ocupă Space Colony-ul american şi îndreaptă Space Laser-ul spre San Francisco, apoi îl şi foloseşte, pulverizând oraşul de pe hartă. Apoi Space Russia pretinde capitulare necondiţionată. Răspunsul american este perfect: „ce-ar fi dacă, în loc de capitulare, v-am trimite noi, vouă, ruşilor, un tip într-un costum de luptă supertare, care să vă tăbăcească fundurile în doi timpi şi trei mişcări?” Zis şi făcut, într-un joc cu acţiune captivantă şi fără happy ending, ceea ce deja înseamnă mult.
De Homefront aţi auzit, mai mult ca sigur, în ultimele luni şi probabil aţi auzit de bine. Aici intră în scenă Coreea de Nord, care cucereşte şi „unifică” o bună parte a Asiei de Est înainte de a lovi cu laserul EMP bătrâna Americă. Cursul fluviului Mississippi este iradiat, ţara e ruptă în două şi începe invazia terestră. Civilii sunt adunaţi în lagăre de concentrare, împuşcaţi în plină stradă şi aruncaţi în gropi comune. E grav de tot. E obligatoriu, din nou, să apară micul grup de rezistenţă care se ascunde în subterane şi a căror acţiuni cresc în amploare sub conducerea lui Robert Jacobs, eroul principal, care lasă o dâră de distrugere din Colorado până în San Francisco, într-o manieră care depăşeşte cu mult orice calificativ existent din zona care defineşte eroismul. Finalul lasă loc şi pentru un sequel şi asta nu e rău.
Resistance e un titlu predestinat, parcă, unui joc în care America este din nou ţinta unei confruntări devastatoare. De această dată, bravii americani sunt nevoiţi să se apere de Chimera, o armată extraterestră compusă din umanoizi mutanţi, care a devorat Rusia şi Europa ca pe o gustărică şi doreşte acum să se înfrupte din zemoasele S.U.A. Ce se petrece seamănă cu un film scifi văzut foarte recent, Skyline, cu nave spaţiale enorme, unităţi terestre mecanizate aparent indestructibile şi un fel de Godzilla care papă harnic oraşul Chicago. Eroul Nathan Hale doboară câteva unităţi Goliath, apoi un monstru numit Kraken, una dintre navele imense de asalt, apoi megamonstrul din Chicago numit Leviathan şi chiar şi pe Daedalus, presupusul lider al Chimera. Un joc bun, Resistance 3, mai ales că, de data asta eroul serial nu supravieţuieşte.
Şi vine Metal Wolf Chaos. Gamesradar îl aşează pe primul pentru că este singurul din familia „America ia bătăiţă” în care joci ca însuşi Preşedintele Statelor Unite. Jocul a fost lansat în 2004 numai pentru Japonia, deşi evenimentele descrise sunt exclusiv americăneşti, vorbite în engleză şi se petrec în 2010. Este o alegorie a unei administrări dezastruoase a Americii, în care şomajul, terorismul domestic şi tensiunile sociale sunt la cote foarte ridicate, astfel încât vicepreşedintele Richard Hawk îi declară război total Preşedintelui Michael Wilson şi foloseşte împotriva acestuia toate resursele armatei S.U.A.!! Dar nu e cazul să deplângem soarta acestuia din urmă, la dispoziţia sa se află un costum-robot echipat cu misile dar şi armament de fineţe, cu ajutorul căruia îşi croieşte drum peste toată ţara, de la Washington DC la Las Vegas, eliminând orice rezistenţă armată întâlneşte în cale. Jocul e bun dar rămâne o întrebare dificilă: mai este condamnabilă atacarea Americii atunci când o prestează însuşi Preşedintele acesteia?
Pe locul întâi s-ar fi aflat, mai cred cei de la Gamesradar.com, Modern Warfare 3. Ceea ce se va întâmpla imediat ce acesta va fi apărut. Şi din nou ţinta va fi pe New York...
Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M