Silvio Berlusconi şi-a sfârşit ultimul mandat de premier în umilinţă. Cu un nivel de popularitate minim, urât de oponenţi şi respins de unii aliaţi, învins de pieţele financiare, ridiculizat de opinia publică europeană şi chiar de unii lideri din UE.
La Roma, centru obişnuit al protestelor anti-guvernamentale, oamenii s-au strâns de data aceasta să sărbătorească. Sâmbătă, în faţa palatului prezidenţial, aşteptând demisia lui Berlusconi, mii de italieni au scandat: "Dispari!", "În sfârşit", "Mafiotule!", "Bufonule!" şi chiar au cântat "Aleluia!".
După ce a depus mandatul în faţa preşedintelui Giorgio Napolitano, Berlusconi a ales să părăsească palatul pe o ieşire laterală. Încerca astfel să ocolească mulţimea care acum striga "Închisoare!", aluzie la nenumăratele sale probleme cu legea.
La 75 de ani, cel mai longeviv premier italian de după Al Doilea Război Mondial a devenit unul dintre cei mai dispreţuiţi oameni din Europa.
GALERIE FOTO Cea mai umilitoare zi din viaţa lui Silvio Berlusconi
PUBLICAT
Duminică, 13 Noiembrie 2011 03:46
ACTUALIZAT
Duminică, 13 Noiembrie 2011 03:46
SURSA
REALITATEA.NET
Omul care a dominat politica din Italia în ultimii 17 ani a demisionat din funcţia de premier în huiduielile protestatarilor strânşi la Roma.
Un Berlusconi posomorât pleacă spre o întâlnire cu Mario Monti / FOTO: ansa.it
Mario Monti (centru) a primit votul senatorilor / FOTO: ansa.it









Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M