Este una dintre modificările aduse Codului Muncii: angajatorii au posibilitatea să-ţi oprească din salariu contravaloarea unei pagube materiale pe care consideră că ai produs-o.
"Contravaloarea pagubei va putea fi reţinută din salariu, dacă angajatul refuză să achite suma în termenul de 30 de zile de la data comunicării, o asemenea prevedere nefiind regăsită în legislaţia anterioară", spune avocatul Georgiana Singurel, Associate Partner în cadrul Reff şi Asociaţii, firmă afiliată Deloitte România.
Potrivit avocatului de la Reff şi Asociaţii, o asemenea prevedere are rolul de a responsabiliza în plus activitatea angajatului în legătura cu munca prestată şi cu bunurile utilizate la locul de muncă.
Practic, prin această reglementare, se poate antrena răspunderea patrimonială în cazul unor erori la job, iar salariaţii vor putea fi obligaţi de angajatori să plătească pagubele materiale inregistrate din vina lor.
Cu toate acestea, avocaţii specializaţi în dreptul muncii consideră că nu vom asista la abuzuri din partea angajatorilor.
"Modificările Codului Muncii nu creează un cadru legal care să legitimize ori să înlesnească abuzurile angajatorilor", spune Mara Moga-Paler, avocat în cadrul firmei Badea Clifford Chance.
Potrivit acesteia, în cadrul unui raport de muncă, angajatorul are o poziţie de putere faţă de angajat, însă "angajatul are puterea de a negocia contractul de muncă şi dreptul de a sesiza orice abuzuri ale angajatorului în instanţă".
De aceeaşi părere este şi Florin Petean, directorul executiv al CDM România, care spune că "precedentele juridice în dreptul muncii ne arată că angajatorul este penalizat pentru orice neclaritatate sau inadvertenţă cu pierderea procesului intentat de un angajat nemulţumit".







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M