Adrian Năstase, Miron Mitrea, Paul Păcuraru şi Codruţ Şereş pot pleca liniştiţi în vacanţă. Procurorii anticorupţie nu îi vor mai deranja momentan. Parlamentul a amânat discutarea avizării începerii urmăririi penale în cazul acestora, cel mai devreme pentru sfârşitul lunii august. Până atunci expiră însă mandatul lui Daniel Morar la şefia DNA. Or, după cum bine ştim, principala apărare a celor patru parlamentari vizavi de infracţiunile de care sunt acuzaţi  a fost aceea că DNA şi Daniel Morar le-au făcut dosare politice. Practic, mai toţi politicienii vizaţi de procurorii anticorupţie au făcut tot posibilul să acrediteze ideea că aceştia acţionează la comandă politică, indicându-l pe Traian Băsescu drept "sforarul" care ar avea controlul asupra Parchetului.

 

Citeşte mai mult în Gândul