Pelerinaj la Palatul Victoria! Cu doar câteva ore înainte să se decidă cine sunt guvernanţii care îşi vor pierde fotoliile, miniştrii problemă ai Cabinetului au venit să discute cu premierul Emil Boc. Ministrul Comunicaţiilor, Gabriel Sandu, spune că până acum nu au fost pronunţate numele celor care vor părăsi Executivul.
"Fiecare deputat, fiecare senator, fiecare membru de partid consideră că are bastonul de ministru sau bastonul de mareşal în ghiozdan. (...) Aceste surse au fost cele interesate, pentru că în partid niciodată nu s-a discutat niciun nume, nu s-a făcut o analiză, iar aseară s-a văzut clar că 95% dintre deputaţi şi senatori au fost cei care vor ca acest guvern să continue reforma. Cei 5% interesaţi au încercat să facă jocuri!", a spus ministrul Comunicaţiilor, Gabriel Sandu.
Premierul Emil Boc s-a dus, joi dimineaţa, la Palatul Cotroceni, pentru a-i prezenta şefului statului lista de miniştri care urmează să fie remaniaţi, informează Gândul. Potrivit unor surse din partidul de guvernământ, Vlădescu, Şeitan, Sandu şi Dumitru apăreau pe lista remaniabililor. Imediat după discuţia cu Băsescu, Boc a plecat la partid să discute numele noilor miniştrii cu câţiva dintre liderii PDL. Până acum, s-ar fi stabilit doar ca, la Ministerul Comunicaţiilor, să fie nominalizat Sorin Mândruţescu, şeful Oracle Romania.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M