Foto: gîndul.info

"Cred că trebuie, pentru contractele mari, de zeci, sute de milioane de euro, gen EADS, să fie făcută în primul rând o dezbatere publică, transparentă. (..) Eu voi propune ca toate aceste contracte mari să vină aici, în Parlament, în comisiile de specialitate. Pe urmă, plenul celor două Camere să îşi dea avizul", a declarat Oprea la audirea de sâmbătă, din Parlament.

Candidatul la şefia Ministerului Administraţiei şi Internelor mai spune că pachetul de legi privind descentralizarea, statutul aleşilor locali şi statutul funcţionarilor publici trebuie revizuit complet. "Pe legea descentralizării din 2006, comunităţile locale trebuie să preia anumite sectoare din educaţie, spitale, direcţiile de muncă, protecţie socială, dar nu au bani prevăzuţi de la buget. Or, fără bani, fără o participare foarte clară a bugetului local şi a bugetului naţional nu putem face absolut nimic", a spus el.

Gabriel Oprea a declarat că nu intenţionează să majoreze taxele şi impozitele locale, răspunzând unei întrebări adresate de vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, care a citat din programul de guvernare PDL-PSD. Orban a invocat prevederile referitoare la calcularea valorii impozabile a imobilelor din intravilan, prin raportarea la valoarea de piaţă, dacă sunt mai mari decât cele stabilite prin actuala formulă de calcul. O altă prevedere dă dreptul autorităţilor locale de a modifica nivelul taxelor şi impozitelor în funcţie de necesităţile localităţii.

Candidatul desemnat de PSD a mai spus că va susţine proiectul înfiinţării zonei metropolitane Bucureşti - Ilfov şi că va continua programul lansat de Guvernul Tăriceanu, privind alocarea de fonduri pentru infrastructura din mediul rural.

Oprea a afirmat că prefecţii trebuie menţinuţi în funcţie şi după schimbarea puterii, dar a precizat că doreşte înfiinţarea unui corp al prefecţilor, din care să facă parte actualii şi foştii prefecţi. "Sper să realizăm corpul prefecţilior, după modelul francez, în care sunt prefecţii în funcţie, dar şi cei care au fost în funcţie şi care sunt în rezervă, după modelul francez, iar acest corp al prefecţilor poate oricând să fie reactivat", a declarat el.

Candidatul la funcţia de ministru a mai spus că că nu intenţionează să modifice legislaţia care interzice migraţia politică şi că va face un audit atât la nivelul Ministerului Internelor cât şi la nivelul inspectoratelor de poliţie.

Oprea a primit girul comisiilor reunite de administraţie şi apărare, cu 47 de voturi pentru, 11 împotrivă şi 0 abţineri. PNL a votat împotrivă, iar UDMR "pentru".