Gabriel Oprea a spus că grupul pe care îl conduce doreşte o reformă constituţională, că poporul s-a exprimat prin referendum şi rezultatul acestuia nu mai poate fi negociat. Oprea a afirmat că omul din grupul pe care îl reprezintă au avut de ales între partide şi principii şi au ales principiile. "Credem că trebuie făcută o reformă profundă a Constituţiei, că actuala Constituţie prezintă multe blocaje. Trebuie să avem o constituţie rubustă care să reziste în următorii 20-30 de ani în urma unui dialog social. Noi cei 30 de parlamentari independenţi suntem în slujba poporului, principiile nostre spun că interesul naţional într-o perioadă grea pentru România noi am generat stabilitate şi guvernare", a afirmat Gabriel Oprea, liderul grupului independenţilor din Parlament.
Marian Sârbu, un alt lider al grupului independenţilor, a spus că a vorbit la această întâlnire despre Legea pensiilor. "Am folosit faptul că la discuţie a fost prezent şi premierul şi am afirmat faptuşl că sunt unele lucruri incluse în proiectul Legii pensiilor care pot fi discutate cu sindicatele, cât şi cu reprezentanţii altor organizaţii. Având ca reper acel 45% din salariul mediu pe economie poate să păstreze stabilitate şi sustenabilitate pentru proiectul de lege şi pentru întregul sistem. Această formă este utilă pentru că rezultă din experienţele de până acum. De ani de zile punctul de pensie a fost de 45% din salariul mediu doar două luni de zile şi trebuie să spunem că fiecare guvern trebuie să justifice care este valoarea pe care o poate finanţa. Trebuie să acceptăm faptul că acest punct de pensie nu poate fi de 45% tot timpul. Cred că se poate ieşi din acest uşor blocaj", a spus Sârbu.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M