Fuziunea dintre Porsche şi Volkswagen (VW) nu va fi finalizată în 2011 aşa cum s-a stabilit, dar cei doi producători auto germani au confirmat că încă intenţionează să creeze o alianţă, transmite AFP, citată de Agerpres.
Conducerea celor două companii a concluzionat că 'fuziunea nu poate fi implementată în intervalul de timp prevăzut', din cauza procedurilor legale declanşate împotriva Porsche în Germania şi Statele Unite pentru acuzaţii de manipulare a pieţei. Unii investitori minoritari susţin că Porsche a manipulat piaţa în anul 2008 când a încercat să cumpere un procent mai mare din acţiunile VW.
'Cu toate acestea, toate părţile rămân decise să îndeplinească obiectivul creării unui grup auto integrat cu Porsche şi suntem convinşi că aceasta va avea loc', se arată în declaraţia Porsche şi Volkswagen.
VW deţine deja 49,9% din acţiunile Porsche şi vrea să achiziţioneze şi restul acţiunilor. Prin preluarea Porsche, care va deveni al zecelea brand din grupul VW, Volkswagen vrea să devanseze Toyota până în 2018, urmând să devină cel mai mare producător auto din lume.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M