La Runcu, în judeţul Gorj, peste 30 de hectare de pădure au fost făcute una cu pământul.
"A fost un ciclon. Este toată la pământ şi anumiţi arbori care au fost mai înrădăcinaţi s-au rupt de la jumătate", a spus un localnic.
La Dumitreşti, în Vrancea, un pârâu s-a transformat într-un adevărat torent şi a distrus drumurile de legătură între sate.
"La ora actuală, pe anumite tronsoane de drum nu mai putem circula avem un număr de 130 de familii izolate şi s-ar putea numărul să crescă dacă nu se intervine. Aşteptăm să vedem ce măsuri se iau", a spus un reprezentant local
Tot la Dumitreşti, 700 de familii au rămas fără apă potabilă.
Atenţionarea cod galben de ploi şi vijelii pentru Oltenia, Banat, Muntenia şi sudul Transilvaniei e valabilă până la ora 21.00. Hidrologii avertizează că până mâine la prânz, râurile Bârzava şi Râmnicu Sărat se pot revărsa, în Timiş, Caraş Severin şi Vrancea.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M