Sâmbătă s-a descoperit că 4 cutii, în care se aflau câte 16 focoase pentru rachete, au dispărut dintr-un tren care transporta armament. Transportul era însoţit de 10 jandarmi.
Aceste focoase nu conţin explozibil, dar pot fi folosite pentru realizarea unor bombe artizanale.
Parchetul General a emis duminică, în jurul prânzului, un comunicat de presă care anunţă că pe 16 iulie Parchetul Militar a fost sesizat de către Inspectoratul Judeţean de Jandarmerie Giurgiu despre faptul că sâmbătă, în jurul orei 15.30, ar fi constatat că, la garnitura trenului care conţinea obiecte cu specific militar, sigiliile erau rupte şi uşa glisantă era deschisă. Din interior s-a contatat că lipseau 4 lăzi cu dispozitive militare.
Trenul venea de la o fabrică de armamant din Braşov şi avea destinaţia Bulgaria. Cel mai probabil, este vorba despre armamant cumpărat de bulgari din România. De-abia la graniţa Giurgiu Nord autorităţile şi-au dat seama că o parte dintre focoase au dispărut şi că unul dintre vagoane are sigiliul rupt.
Primele cercetări arată că la Stăneşti, în judeţul Giurgiu, s-ar fi furat focoasele. Totuşi, informaţiile nu sunt certe până în prezent. O anchetă a fost deschisă de către Jandarmerie şi de către Parchetul Militar.
Trenul din care au dispărut cele 4 lăzi cu focoase va rămâne în judeţul Giurgiu, pentru verificări, unde s-au instituit şi filtre.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M