Astfel, în consiliile de administraţie din şcoli, vor fi doi sau trei părinţi, alături de reprezentantul primăriei şi cel al consiliului local, plus un contabil, doi profesori şi directorul unităţii. La licee, va fi obligatoriu ca şi un elev să aibă un cuvânt de spus în consiliul de administraţie.
"Ceea ce trebuie să ştie părinţii este faptul că ne dorim ca şcoala să fie mult mai bine integrată în comunitate. Şi rugămintea mea către părinţi este să se implice cât mai mult în aceste consilii de administraţie pentru că de ei va depinde în final modul în care şcolile sunt administrate, ceea ce se întâmplă în şcoli", a declarat Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M