Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Funeriu: Vechiul sistem de învăţământ a atins potenţialul maxim, nu mai putea funcţiona nereformat

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a susţinut, joi, că raportul privind învăţământul din statele Uniunii Europene arată clar că vechiul sistem de învăţământ din România şi-a atins potenţialul maxim şi nu mai putea funcţiona, iar legea educaţiei vine să reformeze educaţia, s-o modernizeze.

Funeriu spune că vechea lege a educaţiei nu putea funcţiona
Funeriu spune că vechea lege a educaţiei nu putea funcţiona / FOTO: inpolitics.ro

"Raportul european privind sistemul de învăţământ din statele membre ale Uniunii Europene are ţinte foarte clare pentru anul 2020. Sunt unele diferenţe faţă de ceea ce este în România. Acest lucru dovedeşte foarte clar ceea ce eu am subliniat de foarte multe ori, şi anume aceea că vechiul sistem de învăţământ şi-a atins maximum de potenţial şi nu mai putea funcţiona", a declarat ministrul Daniel Funeriu.

El a precizat că România a făcut progrese importante în ceea ce priveşte reducerea abandonului şcolar.

"Pentru prima dată putem vorbi de scăderea abandonului şcolar de la 22 %, la 16,6%, faţă de media europeană care este de 14%. Legea educaţiei prevede obligativitatera clasei pregătitoare, iar aducerea copiilor mai devreme la şcoală, aşa cum se întâmplă în majoritatea ţărilor din Occident, este dovedit că scade abandonul şcolar", a mai spus ministrul Educaţiei.

De asemenea, programele sociale reprezintă un alt factor important pentru reducerea abadonului şcolar, la fel şi descentralizarea.

"O mai bună organizarea la nivel local este cheia aducerii copiilor la şcoală. Sigur că multe rezultate ale reformei în educaţie se vor vedea treptat. Dar ceea ce pot spune ferm este faptul că în mandatul meu a scăzut absenteismul şcolar cu 16%", a acontinuat ministrul.

Legat de învăţământul superior, ministrul a recunoscut că procentul celor care finalizează studiile la categoria de vârstă 30-34 de ani este scăzut comparativ cu Europa, respectiv de 17,61% în 2010, ţinta pentru România fiind de 26,4%.

"Aici este foarte mult de lucru. Sporirea numărului de studenţi este strâns legată de modul în care universităţile vor trage foloase din Legea educaţiei. Creşterea calităţii, finanţarea pe bază de performanţe, organizarea instituţiilor în funcţie de nevoile comunităţii, ar fi câteva repere pentru ca universităţile să devină atractive", a mai spus ministrul Funeriu.

De asemenea, el a remarcat faptul că în Europa, 12% din populaţia adultă este implicată în sistemul de învăţare pe tot parcursul vieţii, în timp ce în România doar 1,6%.

"La ora actuală, un absolvent va schimba de 3-4 ori meseria. Noua lege a educaţiei are prevederi foarte clare privind învăţarea pe tot parcursul vieţii. Este nevoie de schimbări majore în educaţie, dacă nu vrem să mai risipim inteligenţa. Cred că a sosit momentul să nu ne mai furăm căciula, să facem programe de studiu de calitate, să nu mai trecem lejer prin facultate, să creştem calitatea învăţământului superior", a adăugat ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu.

Noul raport al Comisiei Europene privind progresele înregistrate în învăţământ şi formare, dat publicităţii, marţi, arată că ţările UE şi-au îmbunătăţit sistemul de învăţământ în domenii-cheie, dar au atins doar unul din cei cinci indicatori de referinţă stabiliţi pentru 2010. De asemenea, România are încă un număr ridicat de persoane care scriu şi citesc cu dificultate, procentul fiind de 40% în 2009 faţă de media UE de 17%.

Acelaşi subiect pe REALITATEA.NET
print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro