Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Funeriu: Nu-mi e ruşine pentru că am spus că substativul coleg e neutru

Daniel Funeriu a afirmat, joi, că nu îi este ruşine pentru greşeala gramaticală pe care a făcut-o, legată de genul substantivului "coleg", a dat asigurări că ministrul Educaţiei nu are probleme cu gramatica, apreciind, totodată, că s-ar bucura dacă, în politică, termenul coleg ar fi de gen neutru.

Funeriu: Nu-mi e ruşine pentru că am spus că substativul coleg e neutru
Funeriu: Nu-mi e ruşine pentru că am spus că substativul coleg e neutru / FOTO: Guvernul României

Ministrul Daniel Funeriu a ţinut să precizeze, joi, într-o conferinţă de presă la Craiova, că în momentul în care a susţinut că substantivul "coleg" este de genul neutru se gândea la cuvântul "cadru", transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Toţi oamenii de bună credinţă care au urmărit acest mare subiect au remarcat un lucru foarte simplu, şi anume că, în plenul Senatului, domnul Georgică Severin îmi spusese că, după ce folosisem cuvântul «cadru», că acest cuvânt este de genul feminin. Când am mers la tribună să-i spun că este genul neutru, dintr-o neatenţie am folosit cuvântul «coleg», deşi eu mă gândeam la cuvântul «cadru»”, a afirmat Daniel Funeriu.

El a ţinut să-i asigure pe jurnalişti că ministrul Educaţiei din România nu are probleme cu gramatica.
"Vreau să vă asigur că ministrul Educaţiei din România nu are astfel de probleme. Referitor la cuvântul «coleg» să ştiţi că în politică m-aş bucura ca acest cuvânt să fie de genul neutru, pentru că avem foarte mulţi colegi şi prea puţine colege. Dacă am avea mai multe colege şi dacă acest cuvânt «coleg» ar căpăta, cel puţin în politică, un caracter neutru, ne-ar fi mult mai bine”, a mai spus Daniel Funeriu.

El a mai spus că nu îi este ruşine pentru greşeala gramaticală pe care a făcut-o în plenul Senatului.
“Nu-mi este ruşine. Sigur, câteodată îţi mai alunecă piciorul şi faci o inversiune de cuvinte, pentru că nu eşti foarte concentrat la ceea ce spui. Nu-mi este ruşine că am reprezentat cu cinste România ca olimpic internaţional, nu-mi este ruşine că peste tot pe unde am fost mi-am luat doctoratul cu un laureat Nobel, nu-mi este ruşine că am condus cercetări în cele mai reputate institute din lume, nu-mi este ruşine că am câştigat unul dintre cele mai mari granturi în Europa, pentru a avea un grup de cercetare la Universitatea Tehnică din Munchen şi nu-mi este ruşine că mi-am luat bacalaureatul în Franţa, aşa e”, a mai spus Daniel Funeriu.

Întrebat dacă în opinia sa este potrivit pentru funcţia de ministru al Educaţiei, Funeriu a spus: "Cred că sunt potrivit pentru această funcţie".

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a fost criticat, marţi, în plenul Senatului de mai mulţi parlamentari pentru comportamentul său în faţa acestei Camere, dar şi pentru greşelile gramaticale făcute în timpul intervenţiei sale, cea mai gravă fiind afirmaţia conform căreia "în Dicţionarul explicativ al limbii române, cuvântul «coleg» este neutru".

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro