Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Funeriu, ministrul autodeclarat "as" în tenis, care îl are model pe Ivan Patzaichin

Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Daniel Funeriu, a participat, luni, la inaugurarea unei tribune la Academia de Tenis Herăstrău, unde se va desfăşura BCR Ladies Open România (18-23 iulie).

Daniel Funeriu se crede
Daniel Funeriu se crede / FOTO: adevarul.ro

În plin scandal privind examenele susţinute în această vară de elevii români, fie cel Bacalaureat, fie cel de capacitate, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, şi-a amintit că are în subordine şi sportul românesc.

Funeriu a participat la inaugurarea tribunei provizorii la terenul din cadrul complexului Academia de Tenis Herăstrău. Dar nu s-a limitat doar la a tăia o panglică, ci chiar s-a "băgat" la un joc demonstrativ. Adversară i-a fost chiar Ruxandra Dragomir, fostă jucătoare de tenis şi în prezent preşedintele Federaţiei Române de profil. Întrebat de aceasta dacă ar dori să-i servească un as, ministrul a răspuns fără modestie: "Aveţi unul în faţă, doamnă".

Deşi părea determinat să arate asistenţei amuzate de răspunsul său că nu a spus decât adevărul, Daniel Funeriu nu a rezistat prea mult pe teren. Partida s-a încheiat după aproximativ 10 minute, ministrul părăsind terenul epuizat, mai ales că temperatura de afară era undeva la 35 de grade Celsius.

După încheierea meciului demonstrativ, Daniel Funeriu a explicat de ce este relativ absent din peisajul sportului, cu toate că este ministru peste acest domeniu: "Faptul că am ales să nu fiu extrem de vizibil în zona sportului este pentru că eu cred că sportul românesc trebuie condus de oameni care au arătat ceea ce este performanţa sportivă, cum este doamna Melinte (Doina Melinte, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret, n.r.). Cred că nu e bine ca politicienii să se afişeze cu sportivi să câştige imagine pe truda şi pe munca lor. De aceea am evitat să fac astfel de lucruri, dar îi admir foarte mult pe sportivii români. Ivan Patzaichin este unul dintre modelele mele din viaţă".

Întrebat când va deveni sportul o prioritate în România, ministrul a evitat un răspuns concret şi a mutat discuţia tot în sfera educaţiei: "Sportul românesc este condus de Autoritatea Naţională pentru Tineret şi Sport unde preşedinte este doamna Melinte. Statul acordă sume de bani substanţiale federaţiilor sportive. Desigur, este loc de mai bine, mai ales că intrăm într-un an preolimpic şi sunt multe eforturi care trebuie făcute: sportul în şcoală, lărgirea bazei de selecţie şi mai multe competiţii. În calendarul anului şcolar următor am introdus în prima săptămână a lui aprilie «Săptămâna şcoala altfel». Este o săptămână în care nu se vor face cursuri aşa cum le ştim noi, ci fiecare şcoală va putea organiza competiţii sportive, tocmai pentru a face un prim pas în această direcţie, să ducem sportul mult mai aproape de elevi. Acest lucru este ceva concret, dincolo de vorbe sau altceva", a menţionat ministrul.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro