La Botoşani este a noua zi în care profesorii fac grevă, iar la Suceava, este a şasea zi. În total, 2.500 de profesori au refuzat să intre la ore pentru că nu şi-au primit salariile pentru luna februarie. În acest timp, Daniel Funeriu, ministrul Educaţiei, nu a avut nicio reacţie publică.
Invitat la comisia de învăţământ de la Camera Deputaţilor, ministrul a fost luat la întrebări despre grevele din ţară. A reuşit să-l scoată din sărite şi pe colegul de partid Cătălin Croitoru.
"Habar nu aveţi de noţiuni de drept. Nu ştie problema. Domne, nu ştie. Asta e sfidare, nu e răspuns, e bătaie de joc", a spus Cătălin Croitoru.
Greva profesorilor nu e singura problemă în care ministrul Funeriu aplică metoda tăcerii. Au trecut 40 de zile lucrătoare de când Realitatea TV i-a solicitat ministrului să-şi publice programul. Nu am primit nici un răspuns.
Pe pagina oficială a Ministerului Educaţiei, la rubrica "agendă", ministrul Funeriu nu şi-a publicat programul, ci interviul pe care l-a acordat unei reviste internaţionale.
Funeriu le răspunde cu tăcere profesorilor care sunt în grevă de peste o săptămână
PUBLICAT
Miercuri, 23 Martie 2011 17:42
ACTUALIZAT
Miercuri, 23 Martie 2011 17:42
SURSA
REALITATEA TV
Mii de elevi din Botoşani şi Suceava nu merg la ore de mai bine de o săptămână pentru că profesorii lor sunt în grevă generală. Ministrul Daniel Funeriu spune că nu ştie nimic de grevă. Iar la toate întrebările jurnaliştilor are un răspuns demn de o lebădă: tăcere!
Daniel Funeriu spune că ştie de greva profesorilor / FOTO: Grup RC







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M