Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Funeriu, întrebat dacă profesorii au salariile asigurate: Da, nicio problemă

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a spus, vineri, la Târgovişte, întrebat dacă profesorii au salariile asigurate, că sunt bani pentru plata lefurilor cadrelor didactice, precizând că nu există "nicio problemă" în acest sens.

Daniel Funeriu spune că profesorii vor lua banii
Daniel Funeriu spune că profesorii vor lua banii / FOTO: Grup RC

Întrebat de jurnalişti dacă profesorii au salariile asigurate, în condiţiile în care în ultima vreme se vorbeşte despre fonduri insuficiente pentru lefurile angajaţilor de la Ministerul Administraţiei şi Internelor, ministrul Daniel Funeriu a răspuns: "Exact ce am transmis profesorilor din prima mea zi de mandat, salariile cadrelor didactice au fost, sunt şi vor fi plătite întocmai cum prevede legea, la timp. Nu avem nici cea mai mică emoţie din acest punct de vedere. Nu este nicio relaţie între ce se întâmplă la nivelul altor ministere şi la Ministerul Educaţiei. Deci, ferm, da, nicio problemă".

De asemenea, ministrul Educaţiei a spus că elevii vor avea, din anul şcolar 2011-2012, o săptămână dedicată activităţilor extracurriculare, denumită "Şcoala altfel", care va fi stabilită înaintea vacanţei de primăvară.

"Nu avem suficiente activităţi extracurriculare şi extraşcolare, motiv pentru care, în structura noului an şcolar 2011-2012 am introdus o săptămână, săptămâna de dinaintea vacanţei de primăvară, pe care am numit-o «Şcoala altfel». Mă refer la activităţi sportive, activităţi artistice, program de educaţie ecologică, educaţie civică şi orice alt tip de program care este definit de şcoală, părinţi şi elevi", a afirmat Daniel Funeriu.

Ministrul Educaţiei a făcut, vineri, o vizită în judeţul Dâmboviţa, la Clubul Copiilor din oraşul Pucioasa şi la noul campus al Universităţii "Valahia" din Târgovişte, apoi a analizat stadiul lucrărilor de construcţie de la sediul administrativ al Inspectoratului Şcolar Judeţean şi a celor de modernizare a Liceului Teoretic "Ion Ghica" din oraşul Răcari.

Ministrul Traian Igaş declara, marţi, că restructurarea MAI trebuie făcută neapărat, întrucât în caz contrar există riscul să nu mai poată fi plătite în integralitate salariile celor angajaţi în structurile MAI. Acesta a precizat că restructurările ar fi trebuit făcute de mulţi ani şi că lipsa reorganizării a condus la situaţia în care România are cu o sută de poliţişti la 100.000 de locuitori, peste media europeană.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro