Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Funeriu confirmă comasarea claselor şi revenirea directorilor la catedră

Ministrul Educaţiei a declarat marţi după întâlnirea cu liderii dascălilor că toate sindicatele şi-au exprimat ataşamentul faţă de reformă. Următoarea întâlnirea dintre cele două parţi va avea loc marţi, 12 ianuarie.

Ministrul Educaţiei a spus că măsurile prevăzute în ordonanţa de urgenţă vor fi luate doar de la 1 septembrie 2010
Ministrul Educaţiei a spus că măsurile prevăzute în ordonanţa de urgenţă vor fi luate doar de la 1 septembrie 2010 / FOTO: 4.bp.blogspot.com

"Am prezentat mai multe măsuri care pot fi luate la nivel de Minister în vederea eficientizării costurilor. Printre acestea se numără renunţarea la degrevarea de ore la clasă în ceea ce-i priveste pe directori şi directori adjuncţi sau comasarea unor clase", a precizat ministerul Educaţiei, Daniel Funeriu. Toate aceste măsuri vor intra în aplicare de la 1 septembrie.

Proiectul de măsuri propus de Ministerul Educaţiei cuprinde:

-          Stabilirea obligaţiei de catedră pentru toţi directorii şi directorii adjuncţi la 6-12 ore/săptămână, în funcţie de mărimea  şcolii. Această măsură permite economisirea a 2.200 norme;

-          Renunţarea la reducerea normei didactice de predare cu 2 ore/săptămână, pentru personalul didactic cu gradul didactic I cu o vechime în învăţământ de peste 25 ani. Acest lucru ar crea o economie de aproximativ 8.000 norme;

-          Majorarea efectivelor minime de elevi care permit dobândirea personalităţii juridice a unităţilor de învăţământ. Din punct de vedere administrativ, măsura va duce la recuperarea a 1.000 norme;

-          Organizarea claselor I, V, IX din unităţile de învăţământ din mediul urban la limita maximă prevăzută de Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulteriore.

Oficialul a completat că niciuna dintre aceste măsuri nu va duce la o guvernare în afara legii sau la perturbarea actului educaţional. "Vom avea în vedere interesul elevilor. Nici un elev să nu sufere. Trebuie  să punem în aplicare această ordonanţa cu costuri sociale minimale", a declarat ministrul Educaţiei.

Funeriu a conchis că va da posibilitatea sindicatelor să vină cu propuneri proactive.

Citeşte şi Aurel Cornea, FSLI: Vom ataca la Curtea Constituţională ordonanţa care prevede reducerea numărului profesorilor

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro