Funeriu cere grupurilor parlamentare şi sindicatelor întrevederi pentru Legea educaţiei
Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a trimis o scrisoare grupurilor parlamentare ale partidelor politice semnatare ale Pactului pentru Educaţie prin care le solicită o întâlnire pentru discutarea noii Legi a educaţiei.
Totodată, ministrul Daniel Funeriu a invitat la o întâlnire informală toţi liderii federaţiilor sindicale reprezentative din învăţământ. Reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ şi ai Federaţiei Sindicatelor din Învăţământ "Spiru Haret" au anunţat că vor participa la întâlnirea informală cu ministrul Educaţiei, potrivit Mediafax.
Un grup de lucru constituit la nivelul Ministerului Educaţiei va gestiona dezbaterea publică pe tema noii Legi a educaţiei. Componenţa grupului de lucru a fost aprobată prin ordin de ministru. "Această lege este necesară pentru că învăţământul românesc trebuie să se modernizeze. Nu mai avem timp. Au trecut 20 de ani şi învăţământul românesc are încă foarte multe lucruri de făcut", a declarat ministrul Daniel Funeriu.
Ministrul Educaţiei declara, la sfârşitul lunii ianuarie, că dacă Parlamentul se va mobiliza, noua Lege a educaţiei va putea fi aplicată de la începutul anului şcolar 2010 - 2011.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





FUNERALIILE LUI WHITNEY HOUSTON: Acum se...
Reporterii Realităţii: ACTA, între utopie...
Reporterii Realităţii: Biserici de sezon
Reporterii Realităţii: Profesorul de magie
Reporterii Realităţii: Lacrimi din România...
S-a întâlnit Eisenhower cu extraterestrii?








Feedback

