Funcţionarii din primărie vor avea salarii mai mari cu 25% / FOTO: Grup RC

"Avem la dispoziţie cadrul legal pentru această majorare de salariu. Am aplicat articolul 11 din Legea nr. 330, a salarizării unitare, care prevede că se pot acorda măriri salariale dacă banii provin din surse locale. Avem la dispoziţie aceşti bani, iar măsura a fost luată pentru a evita plecările angajaţilor Primăriei", a declarat, joi, Adrian Veştea, primarul oraşului Râşnov, în cadrul unei conferinţe de presă.

Acesta a ţinut să precizeze că la nivelul Primăriei Râşnov salariile celor 31 de funcţionari publici şi 17 angajaţi contractuali sunt foarte mici, iar tăierea a 25% din aceste venituri ar fi însemnat ca să apară riscul blocării activităţii Primăriei, prin plecarea unora dintre angajaţi. Potrivit primarului Adrian Veşte, secretara Primăriei are un salariu net de 460 de lei, iar şeful Oficiului de Asistenţă Socială, care are studii superioare, câştigă lunar doar 600 de lei.

"Contabila Primăriei, care are 30 de ani vechime, câştigă lunar 810 lei, în timp ce şefa serviciului Investiţii, care fusese director la Sucursala Râşnov a unei bănci comerciale, de abia încasează 1.100 de lei, în timp ce, dacă ar ieşi la pensie anticipată, ar primi lunar 1.500 de lei", a mai spus primarul.

Edilul susţine că veniturile proprii ale Primăriei Râşnov, de circa 146 milioane de lei, care sunt mai mari decât ale altor primării, precum Sinaia, Buşteni sau Predeal, permit efectuarea acestei majorări salariale.

"Este posibil ca această decizie a Consiliului Local să fie atacată în contencios de către Instituţia Prefectului. Aşteptăm să vedem ce se întîmplă, dacă va fi aşa, vom aştepta decizia instanţei de contencios. Nu este nici prima oară şi, cu siguranţă, nici ultima dată când se întîmplă astfel", a încheiat primarul Râşnovului.