Potrivit cotidianului "Evenimentul Zilei", senatorul PRM, Gheorghe Funar, are un dosar de reţea la CNSAS. Senatorul confirmă faptul că are un dosar, dar neagă că ar fi colaborat cu Securitatea. El spune, în schimb, că a fost urmărit, pentru că era o persoană incomodă.

Senatorul a mai declarat că au existat încercări de racolare a sa ca informator, dar a rezistat! El spune că fila din dosar, pe care încă nu a văzut-o, conţine povestea acestor încercări, spusă de ofiţerul de Securitate care l-a contactat.

Gheorghe Funar va veni la CNSAS ca să-şi vadă dosarul şi, eventual, pentru a fi audiat, săptămâna viitoare.

"A apărut un dosărel subţire. Se pare că are o filă sau două, dar sigur are două coperţi. Am aflat că e vorba de referinţele unui ofiţer de Securitate cu privire la mine", a declarat Gheorghe Funar, senator PRM.