Managerul grupării engleze Fulham, Roy Hodgson, a cerut UEFA să amâne data de disputare a finalei Europa League, din cauza norului de cenuşă care ameninţă din nou continentul.
Roy Hodgson susţine că deplasarea delegaţiei alcătuite din 40 de persoane până la Hamburg, în cazul în care spaţiul aerian va fi din nou închis, ar fi un coşmar.
"Deplasarea noastră la Hamburg ar putea reprezenta o problemă majoră. Sper că vom avea noroc şi norul de cenuşă va dispărea la timp din spaţiul aerian dintre Anglia şi Germania", a declarat Hodgson, potrivit BBC.
Finala Europa League, dintre Fulham şi Atletico Madrid, este programată miercuri, de la ora 21:45.
Activitatea vulcanului islandez Eyjafjöll s-a intensificat din nou, iar în urmă cu câteva zile a provocat un nou nor de cenuşă.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M