Fuga Nadiei din România are tot atât cât "Neghiniţă"

Se numeşte "Primăvară în decembrie" şi a fost lansată joi, la ora 13, la Galeriile Orizont cu pompă, camere de luat vederi, interviuri la minut şi ziarişti cu pixul în mână aliniaţi la start în jurul autorului să-i culeagă reverenţios pentru posteritate citatele. "Aceasta e o carte document", o lipeşte instinctiv de locul unde încape ea cel mai bine, de buzunarul de la piept, prefaţatorul ei, Al. Ion Brânaru. "Costă numai 10 lei veţi descoperi adevărul în ea", îi face el reclamă, într-unul din puţinele momente în care vorbeşte liber, fără să-şi citească rând cu rând cele scrise în prefaţă, fiind probabil cele mai bune cuvinte pe care le-a găsit vreodată să descrie cartea.

Al. Ion Brânaru se recomandă colonel în rezervă şi inginer diplomat şi nu lasă să-i scape nici ultimele paragrafe din prefaţa de două minipagini în care laudă autorul: "În speranţa că a gustat din elixirul cuvintelor scrise pe hârtie, nu ne rămâne decât să urmărim ce va deveni autorul, George Paraschiv, având în vedere că la sfârşitul primului volum ne anunţă că va urma".

Cel de-al doilea vorbitor chemat de George Paraschiv să dea auditorului idee despre creaţia lui se numeşte Elena Santamaria. Este şi ea autor la rândul ei, publicat la editura lui, Ad Literam. Printre primele lucruri pe care le spune cu glas răsfăţat şi dulce, de fetiţă ce învârte o acadea între degete, e că n-a citit cartea: "L-am cunoscut pe George Paraschiv prin 2000 când m-am reîntors din Spania în România şi am publicat cartea mea Izvor de apă vie. Am continuat o frumoasă relaţie de prietenie cu el, dar eu nu cunoşteam acest talent al autorului. N-am citit cartea încă, dar abia aştept să i-o citesc şi să-i descopăr talentul". Elena Santamaria are un motiv serios pentru asta: "Faptul că el a scris această carte înseamnă că şi el, ca şi alţii, are ceva de transmis". Elena Santamaria încheie cu acelaşi zâmbet naiv: "Având în vedere că eu am scris cartea mea despre viaţa în străinătate cred că te-am influenţat puţin"

După ce lăudătorii săi şi-au terminat recenziile şi urările, a venit rândul autorului să vorbească în public: "Vă invit pe toţi să bem o cafea!". George Paraschiv a intrat apoi în mulţime, fiind imediat luat la o parte, pentru câte o exclusivitate, de către ziarişti. Spune că a simţit nevoia să scrie această carte după ce a citit câteva relatări în presa ultimilor vremi, sub doi ani, despre fuga Nadiei. "Anul trecut, de Crăciun, eram mai liniştit, a venit muza şi gata! Am scris cartea, timpul a fost foarte scurt".

Dacă scazi prefeţele, postfaţa şi cuprinsul, cărticica nu mai rămâne decât cu 69 din cele 79 de pagini şi e constituită dintr-un întreg Capitol 1. "Amicii care au citit cartea au zis că e bine, scriitorii binişor. Am ţinut să subliniez ura noastră faţă de regimul comunist, că asta a fost motviul fugii noastre pe 25 noiembrie 1989. Pe Nadia am cunoscut-o întâmplător cu câteva luni înainte de a fugi peste graniţă. Toate personajele cărţii sunt reale, de aia am şi scris cu uşurinţă, că am trăit, e scrisă simplu, liric, pentru oameni, ca un reportaj", spune George Paraschiv despre carte. Cât despre cititorii lui, după ce o vor fi parcurs în câteva staţii de autobuz, cel mai probabil vor trebui să se gândească bine înainte de a spune cuiva ce au înţeles din ea.