Foto: edublogs.org

"Calculatoarele pe care le-a dat guvernul sunt nişte jucării care se strică în 48 de ore. Avem informaţii că, din 24 de calculatoare date în Ialomiţa, 14 s-au stricat. E doar campanie electorală cu care se cheltuiesc banii publici. Bugetul de stat este, astfel, văduvit", a precizat preşedintele FSLI, Aurel Cornea.

Programul ''Un calculator pentru fiecare elev'' a fost iniţiat în vară, printr-o ordonanţă de urgenţă. Potrivit premierului Călin Popescu Tăriceanu, în această săptămână au fost livrate primele 3.000 de calculatoare pentru elevii claselor a X-a, urmând ca, până la sfârşitul anului, să fie distribuite alte 30.000, pentru cei din clasele a X-a şi a XI-a. Programul va continua şi în 2009.