Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) atrage atenţia angajaţilor din educaţie că promisiunile Guvernului privind majorarea salariilor după luna aprilie 2012 sunt "o minciună crasă şi o sfidare" la adresa dascălilor, care pierd în fiecare lună sute de lei la salariu, scrie Mediafax. Potrivit unui comunicat al FSLI, niciun profesor nu va primi o majorare sau o indexare salarială, deoarece aceștia trebuie să recupereze drepturile bănești care le-au fost luate "în mod abuziv" de către guvernanţi.
Sindicaliştii explică că de exemplu, un profesor, grad didactic I, cu 40 ani vechime câştigă net, în noiembrie 2011, 1.650 de lei, iar în ianuarie 2012 va primi aceeași sumă. În ianuarie 2012, fără tăierea cu 25 la sută, ar fi trebuit să primească 1.900 de lei, iar dacă se aplica şi Legea 221/2008, salariul său ar fi ajuns la valoarea netă de 2.500 de lei, pierderea lunară fiind de 850 de lei.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M