Bianca Roxana Jurcă. La 25 de ani este consilier al unei direcţii deconcentrate conduse de mama sa. Aceeaşi funcţie a avut-o şi la Prefectura Timiş, de unde a fost dată afară, după ce ar fi dezvăluit informaţii din viaţa privată a prefectului.
"Trebuie să fac programul şefului, să găsesc scuze dacă nu poate fi deranjat. Din câte am remarcat, prefectul nu consumă orice. Preferă fructele, iaurturi, mâncăruri sănătoase. (...) Peste cinci ani, mă văd un foarte abil om de afaceri şi poate, cine ştie, o să mă implic în politică. Elena Udrea a făcut-o şi a avut succes. (...) Nu sunt înregimentată politic, am participat la campania electorală a PD-L mai mult de distracţie. Din PD-L, cel mai mult îmi place de domnii Ostaficiuc şi Borza", declara, la acel moment Bianca, pentru un ziar local.
Bianca se autoproclamă secretara deputatului Valeriu Tabără, proaspăt ministru al Agriculturii.
"Unde scrie că politica este lumea bărbaţilor? Femeile care sunt frumoase au mai mult succes în politică. Frumuseţea e o rampă de lansare. Mă gândesc să intru serios şi în politică. Moda e un hobby. Ador hainele şi maşinile frumoase. În timpul liber navighez pe internet, mă uit la Tom şi Jerry. Am luat locul 3 Miss România 2008 (...) ”, scrie Bianca pe site-ul personal.
"La Ministerul Agriculturii directorul de cabinet, nu e vorba de secretară, de altceva, este domnul Gheorghe Vaida, pe lângă el am specialişti pe domenii absolut necesare ministerului", spune ministrul Agriculturii. Despre tânăra Bianca Jurca, ministrul Tabără spune: "a făcut parte din echipa tineretului PDL de la timiş, care a fost angajată în campania electorală. Şi mama dânsei lucrează şi este membră la noi. De la 1 septembrie 2010, nu mai lucrează absolut deloc, în niciun domeniu, alături de echipa mea".
În faţa camerei de filmat, Bianca recunoaşte că informaţiile de pe site nu sunt adevărate. Oricum, cea care o ţine în politică e experienţa. "Nu, nu sunt consiliera dânsului (n.red. Valeriu Tabără) pentru că nu sunt în măsură, în primul rând". Bianca mai spune că i-ar plăcea să-i ia locul Elenei Udrea. "Mi-ar plăcea să fiu ministru al turismului".
Un alt model, posesoare a titlului de Miss România în 2002, Cleopatra Popescu, consiliază un alt politician, mai exact pe ministrul Economiei, Ion Ariton.









Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M