Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

FRF, anchetată de UEFA

Forul european al fotbalului a demarat o anchetă internă după ce Mircea Sandu, președinte al FRF și membru în Comitetul Executiv al UEFA, a fost învinuit de procurorii DNA. Cum românul a fost unul dintre susținătorii declarați ai lui Platini, atrăgînd spre francez voturile federațiilor din estul Europei, șeful de la UEFA se află, la rândul său, într-o postură delicată.

Mircea Sandu
Mircea Sandu

Conform gsp.ro, juriştii de la Nyon au obţinut la începutul săptămânii documentele de urmărire penală întocmite împotriva ”lotului Sandu”. Președintele FRF solicitase deja sprijin în Elveţia. Variante: fie şeful FRF va fi suspendat din Comitetul Executiv UEFA, fie, cel mai probabil, oamenii lui Platini vor ameninţa România cu scoaterea din toate competiţiile, spre a-l sprijini pe Sandu.

Finalizată pe 13 octombrie 2011, rezoluţia DNA a intrat în posesia forului continental la începutul acestei săptămîni, după ce şi presa din România a semnalat că şeful federaţiei e citat la audieri în "cazul Craiova". Cel mai probabil, UEFA se interesează în amănunt de situaţie pentru a-i sări în ajutor lui Mircea Sandu, care are o poziţie solidă la Nyon. Inclusiv în relaţiile directe cu Platini. În funcţie de mersul anchetei, UEFA ar putea interveni în forţă ameninţînd cu scoaterea din competiţiile europene pentru echipele naţionale şi cluburile româneşti, pe considerentul intervenţiei neautorizate a anchetatorilor în chestiuni pur sportive. Aşa a procedat în urmă cu circa 3 ani şi în Polonia, unde fostul preşedinte Michal Listkiewicz a fost suspendat o perioadă din cauza scandalurilor de corupţie. Mai există însă și varianta ca Sandu să fie suspendat din postul pe care-l ocupă în Comitetul Executiv de la Nyon. Asta ar însemna ca el să nu mai participe la şedinţele acestui comitet până cînd instituţiile din România se vor pronunţa în ancheta deschisă de DNA.

Altfel, programat să ajungă astăzi la sediul DNA, Mircea Sandu va fi audiat abia luni, în jurul prînzului. Procurorul care conduce ancheta, Petru Nariţa, ar fi anunţat ieri că are un program foarte încărcat şi, în condiţiile în care şi Cristian Ene, avocatul lui Sandu, trebuia să fie prezent în instanţă, cele două părţi au convenit asupra acestei amânări.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro