Comisarul european pentru justiţie Franco Frattini a adresat o scrisoare premierului ungar Ferenc Gyurcsany pentru a-i cere explicaţii în legătură cu reprimarea revoltelor violente de luni de către poliţie, a anunţat, vineri, purtătorul său de cuvânt, Friso Roscam Abbing.

Gyurcsany a apreciat joi că o anchetă în acest sens nu poate avea loc atâta vreme cât ordinea nu se instaurează complet în capitală.

Opoziţia de dreapta a acuzat forţele de ordine de brutalitate în timpul manifestaţiilor antiguvernamentale organizate în paralel cu festivităţile de comemorare a 50 de ani de revoluţia antisovietică din 1956.

În confruntări, au fost rănite 167 de persoane, potrivit ultimului bilanţ oficial.