Fratele Cesare, un călugăr de 60 de ani cântă heavy-metal
Heavy Metal-un gen de rock stigmatizat decenii la rând are un adept devotat din lumea monahală. Fratele Cesare, un călugăr capucin din Milano de 60 de ani, cântă cu propria lui trupă heavy metal prin Italia şi visează să vadă lumea de pe marile scene.
Fratele Cesare e trecut de 60 de ani, iar de aproape 3 decenii a îmbrăcat rasa călugărească. Pasiunea pentru heavy metal e ceva mai nouă. Monahul povesteşte cine i-au fost primii mentori:
"Acum 14-15 ani am fost la un concert Metallica, am simţit energia degajată de acest gen de muzică şi m-am îndrăgostit de heavy metal. După trei ani compuneam primul meu album, Metallo", declara entuzismat unui ziar din Italia fratele Cesare.
De atunci, Fratele Cesare, în fruntea trupei sale botezate chiar "Fratello Metallo", a scos 18 albume şi a cântat chiar la festivaluri specializate din Italia. Călugărul citează, printre favoriţi, legende ale genului precum Megadeth, Iron Maiden sau Dream Theater şi afirmă cu tărie că nu vrea să convertească lumea la creştinism, prin muzica sa.
Textele trupei Fratello Metallo vorbesc despre credinţa în Dumnezeu, dar şi despre cum alcoolul încălzeşte inima, dar distruge ficatul, sau despre cât de important este sexul pentru un bărbat.
Fratele Cesare şi membrii trupei concertează aproape zilnic. Sunt criticaţi de creştinii radicali, dar au devenit extrem de iubiţi şi cunoscuţi printre metaliştii din peninsulă şi nu numai.
Dovada: Fratello Metallo va pleca în turneu în Japonia şi Brazilia.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3473 RON 













Feedback

