Ministrul francez al Apărării, Michele Alliot-Marie, aflată în vizită în Afganistan, a anunţat astăzi retragerea apropiată a celor 200 de militari din forţele speciale franceze, transmite AFP.

Reamitind că forţa NATO s-a desfăşurat pe întregul teritoriu afgan, ministrul francez a explicat că ţara sa intenţionează să îşi reorganizeze propriul dispozitiv cu "retragerea forţelor speciale", care va avea loc în "următoarele săptămâni".

În jur de 200 de militari francezi din trupele speciale sunt staţionaţi în estul ţării în cadrul operaţiunii "Libertate imuabilă" lansată de Statele Unite după atentatele de la 11 septembrie 2001, pentru a răsturna de la putere talibanii şi a neutraliuza reţeaua al-Qaida.

Decizia Franţei intervine în contextul unei intensificări fără precedent a atacurilor talibanilor şi în urma a numeroase apeluri către partenerii din Afganistan de a-şi suplimenta efectivele pentru a le face faţă.