Scene aproape similare, marţi, în Nanterre, la Bordeaux, Lyon, Toulouse sau în câteva arondismente ale Parisului.
În grupurile de sute şi, uneori, mii de liceeni ieşiţi la protest s-au infiltrat tineri violenţi al căror unic scop era crearea haosului. Zeci de maşini şi pubele au fost incendiate, mai multe magazine şi restaurante au fost vamdalizate, iar numărul celor reţinuţi de poliţie a fost de ordinul sutelor.
Tot ieri a fost şi prima zi în care studenţii s-au alăturat celor care se opun creşterii vîrstei de pensionare. Activitatea în 9 din cele 83 de universităţi ale Franţei a fost blocată.
Ieri, peste un milion de francezi i-au cerut în stradă preşedintelui Sarkozy, în mai bine de 250 de demonstraţii, să renunţe la reformarea sistemului de pensii.
Opoziţia socialistă, prezentă zi de zi lîngă demonstranţi, acuză guvernul că e indiferent la vocea străzii şi cere insistent rediscutarea reformei.
Sarkozy rămâne neclintit şi va asista, joi, la votarea în Senat a legii. Aceasta presupune creşterea vârstei minimă de pensionare de la 60 la 62 de ani, iar pe cea pentru o pensie întreagă de la 65 la 67 de ani.
Între timp, situaţia devine dramatică în ceea priveşte aprovizionarea cu carburanţi a benzinăriilor. 4000 de staţii de benzină mu aveau ieri niciun strop de carburant, iar în cele care mai au rezerve s-au format cozi. Unii distribuitori au crescut deja preţul la pompă. În aceste condiţii, premierul Francois Fillon a făcut apel la rezervele strategice şi a dat asigurări că situaţia va reveni la normal până la sfârşitul săptămânii.
Franţa intră în a şaptea zi de grevă generală împotriva creşterii vârstei de pensionare
PUBLICAT
Miercuri, 20 Octombrie 2010 07:55
ACTUALIZAT
Miercuri, 20 Octombrie 2010 07:55
SURSA
REALITATEA TV
AUTOR
Paul Vîrvea
Situaţie tot mai gravă şi mai tensionată în Franţa, unde greva generală declanşată împotriva reformei pensiilor intră, azi, în a şaptea zi. Între 1 şi 3 milioane de oameni în stradă, o jumătate din benzinării fără combustibil, iar violenţele care însoţesc protestele liceenilor solidari cu sindicaliştii s-au înteţit. Sarkozy, deocamdată, nu face niciun pas înapoi.
Protestele continuă în Franţa / FOTO: REALITATEA TV







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M