Guvernul francez este acuzat de mai multe organizaţii că încalcă drepturile omului în cazul imigranţilor români şi chinezi. Criticile dure se referă la faptul că aceştia sunt arestaţi abuziv, numai pentru a umple avioanele de expulzaţi care pleacă din Franţa spre ţările de origine ale imigranţilor.
Agenţia France Presse publică un amplu articol despre modul în care sunt trataţi în special imigranţii români şi chinezi în Franţa. În staţiile de metrou din Paris, de exemplu, tot timpul se află echipe de poliţişti care verifică identitatea călătorilor şi trimit în arest pe oricine li se pare suspect, fără a verifica datele exacte. Fac acest lucru pentru ca avioanele de expulzaţi să fie rentabile din punct de vedere financiar, declară pentru AFP reprezentantul GISTI, o organizaţie pentru drepturile imigranţilor din Franţa.
Aceste acţiuni contravin Convenţiei Europeane pentru Drepturile Omului, care interzice expulzarea în grup a imigranţilor, fără ca dosarul fiecăruia să fie studiat. De multe ori, notează AFP, ţara de origine a imigranţilor este cea care cere amânări pentru a avea timp să verifice dosarele. Belgia a fost deja condamnată că a încălcat prevederile documentului în 2002, când a expulzat 74 de cetăţerni rromi în Slovacia.
Potrivit datelor furnizate de Ministerul francez de Interne, din mai şi până în prezent, 480 de români au fost trimişi înapoi în ţară cu opt avioane, curse speciale. Poliţia franceză şi Ministerul de Interne au refuzat să comenteze acuzaţiile de încălcare a drepturilor omului.
Ţi-a plăcut articolul? FRANŢA ACUZATĂ
Luni, 18 Septembrie 2006 12:28
| Vot: |
0
|
Pe aceeasi tema
- PROTESTE LA PARIS
Luni, 15 Mai 2006 09:30 - ROMÂNII ŞI BULGARII, INDEZIRABILII EUROPEI
Duminica, 06 August 2006 11:57 - LEGI MAI SEVERE
Duminica, 24 Septembrie 2006 11:33 - EXPULZAŢI DIN FRANŢA
Duminica, 01 Octombrie 2006 07:15
Comentariile cititorilor


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
4.200 de hectare de vegetaţie au fost distruse de incendiile produse în California
Astazi, ora 07:49Autorităţile californiene au decretat luni starea de urgenţă în sudul statului California, unde peste 4.200 de hectare de vegetaţie au fost distruse de incendiile soldate cu moartea unei persoane şi care au antrenat evacuarea mai...
La Copacabana a început cea de a 13-a ediţie a paradei gay din Brazilia
Luni, 13 Octombrie 2008 14:18Regine ale şcolilor de samba, gheişe japoneze, şi chiar Amy Winehouse, toate pe plaja de la Copacabana. Nu este vorba de o reuniune exotică a artistelor din toată lumea, ci de cea de a 13-a ediţie a paradei gay care se...
Prostituatele din Spania sunt afectate de criza financiară
Luni, 13 Octombrie 2008 13:51Nici cea mai veche meserie din lume nu a fost ocolită de criza care a zguduit sistemul financiar mondial. De exemplu, în Spania, prostituatele şi-au pierdut din clienţi. Practic, cererea de sex pe bani a scăzut cu 40 la sută, iar...
O călugăriţă de 106 ani îl susţine pe Barack Obama
Duminica, 12 Octombrie 2008 23:18Călugăriţa Cecilia Gaudette are 106 ani ar putea deveni cel mai învârstă alegător al lui Barack Obama.
Un tânăr discipol al lui Haider a fost desemnat pentru a-i succeda în fruntea partidului
Luni, 13 Octombrie 2008 06:20Un apropiat al lui Joerg Haider, Stefan Petzner, în vârstă de 27 de ani, a fost numit duminică la conducerea partidului populist Alianţa pentru Viitorul Austriei (BZOe) după ce liderul istoric al extremei-dreapte austriece şi-a...
Cele mai CITITE din Externe
- Liderul extremist austriac Joerg Haider se întorcea de la discotecă şi conducea maşina cu 142 km la oră (1568)
- Fidel Castro se miră că Obama nu a fost încă asasinat (830)
- Fotografiile cu Kim Jong-Il difuzate recent sunt făcute înainte de atacul cerebral (722)
- Prostituatele din Spania sunt afectate de criza financiară (722)
- John McCain i-a luat apărarea rivalului său la un miting electoral (639)
Cele mai VOTATE din Externe
Cele mai COMENTATE din Externe
- Liderul extremist austriac Joerg Haider se întorcea de la discotecă şi conducea maşina cu 142 km la oră (23)
- Rusia a testat mai multe rachete cu rază lungă de acţiune în Pacific (6)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Preşedintele ANRE, Gergely Olosz, a demisionat în favoarea fotoliului de deputat UDMR
Astazi, ora 00:03Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, Gergely Olosz, a demisionat aseară. Gestul său vine în plin scandal legat de veniturile foarte mari ale unor demnitari din ministere sau din agenţii ale...
- Topul guvernanţilor care au primit sume mari din consilii de administraţie şi comisii de privatizare
- Şefii de la ANRE sunt acţionari la firmele pe care sunt plătiţi să le controleze
- Şefii agenţiilor guvernamentale nu pot avea salarii mai mari decât secretarii de stat, a decis Guvernul
- Ion Iliescu nu este urmărit penal pentru Mineriada din '90, potrivit Parchetului. Cum comentaţi?
- Şefii societăţilor Transelectrica şi Hidroelectrica câştigă într-o lună cât un om obişnuit adună într-un an
- Academia Caţavencu dă în judecată Parlamentul pentru subminarea economiei
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Planurile de salvare financiară readuc euforia pe marile burse
Astazi, ora 09:14Euforie pe bursele din întreaga lume, după adoptarea, în aceste zile, a planurilor de salvare a sistemului financiar mondial. Bursele asiatice au deschis astăzi cu aprecieri semnificative, indicele Nikkei marcând o creştere record,...
- Credincioşii ortodocşi prăznuiesc astăzi Sfânta Parascheva
- Tensiuni în alianţa PSD-PC. Mircea Geoană a fost ameninţat de către Daniela Popa cu invalidarea listelor pentru BEC
- Biserică ultra - modernă la Braşov
- Cinci tineri infractori din Danemarca sunt reeducaţi într-o tabără din Mureş
- Deputaţii au votat înfiinţarea unui nou sistem de pensii pentru agricultori
- Doi tineri motociclişti au fost grav răniţi în urma unui accident
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
ŞMECHERII DE PARLAMENT |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |
Bucureşti 23 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 14.10 | 15.10 |
| Timişoara | 23 °C | 23 °C |
| Arad | 23 °C | 22 °C |
| Bacău | 22 °C | 19 °C |
| Braşov | 19 °C | 22 °C |
| Cluj Napoca | 20 °C | 21 °C |
| Constanţa | 20 °C | 22 °C |
| . | ||
Curs valutar
| 1 EUR | 3,7685 RON |
| 1 USD | 2,7714 RON |
| 1 GBP | 4,7733 RON |
| 1 CHF | 2,4486 RON |
| 100 HUF | 1,4787 RON |
| 100 JPY | 2,7577 RON |
| 1 BGN | 1,9268 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia









