SPORT »
Franţa: Camelia Potec a învins-o pe Laure Manaudou, în proba favorită a franţuzoaicei
Alte sporturi
Camelia Potec, care este antrenată de un an de fostul mentor al lui Laure, Philippe Lucas, a participat la concurs fiind şi membră a unui club din Franţa, Canet, dar nu a putut câştiga titlul în Franţa la această probă dintr-un simplu motiv...este româncă.
Laure Manaudou a început cursa bine şi a condus-o în cea mai mare parte, până aproape de ultima sută de metri, însă nu a reuşit să facă faţă finish-ului devastator al Cameliei, care a preluat conducerea cursei şi a terminat-o cu timpul de 4:06.08. Manadou a terminat în cele din urmă pe ultima poziţie a podiumului, cu timpul de 4:06.67, în timp ce pe doi s-a clasat o altă înotătoare franţuzioaică, Balmy, cu timpul de 4:06.41, care a şi cucerit titlul naţional. Singura consolare a lui Laure a fost faptul că timpul obţinut i-a adus calificarea la J.O. din acest an, de la Beijing.
După eşec, Manaudou a plâns şi a refuzat să participe alături de Camelia Potec şi Balmy la şedinţa foto, fiind consolată în tribune de părinţii ei.
Manadou, principala speranţă a înotului francez al J.O., a avut un an dezamăgitor, în care şi-a schimbat iubitul, antrenorul şi clubul. Luna trecută a mai pierdut şi recordul mondial, în faţa italiencei Federica Pellegrini (4:01.53).
Sursa&Foto: Gazzetta dello Sport
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3467 RON 






Gheorghe Hagi si-a sarbatorit ziua in direct la...
Gheorghe Hagi, de ziua lui la Realitatea TV
Alpinistul Coco Galescu
Simona Amânar
Victoria Blohina l-a atacat pe Piţurcă la...
Coş uluitor marcat de LeBron James









Feedback

