Analiştii de politică externă spun că alegerile prezidenţiale din Franţa pot influenţa viitorul Uniunii Europene. Franţa este membru fondator al Comunităţii Economice Europene şi este considerată, alături de Germania, unul din motoarele economice şi politice ale Uniunii.

Cu o suprafaţă de 551.602 km pătraţi, incluzând teritoriile de peste mări şi insula Corsica, Franţa este cel mai întins stat din Uniunea Europeană. Deţine 1.600 de km de ţărm şi are o populaţie totală de 64,1 milioane de locuitori. Cetăţeni ai unei republici seculare, francezii sunt, în marea loc majoritate, de confesiune romano-catolică. Se estimează că alături de aceştia trăiesc cinci milioane de musulmani şi circa 600.000 de evrei. Numai în Paris, una din cele mai importante capitale ale continentului, trăiesc 9,9 milioane de oameni. Produsul intern brut al Franţei a fost, anul trecut, de 1779 miliarde de euro, ceea ce o transformă în a şasea putere economică a lumii şi a 16-a din punct de vedere al produsului pe cap de locuitor.

Germania este principalul partener comercial al Franţei, cu 14,5% din exporturi şi 17% din importuri. Creşterea economică a Franţei a fost anul trecut de numai 2,1%, faţă de media de 2,7% din zona euro, iar inflaţia a fost, tot anul trecut, de 1,9%. Franţa este o republică prezidenţială. Preşedintele ales direct este nu numai şeful statului, dar şi comandantul forţelor armate. El numeşte primul ministru şi poate dizolva Parlamentul şi este răspunzător pentru politica externă şi de apărare a ţării.

Franţa este membru fondator al Comunităţii Economice Europene şi este considerată, alături de Germania, unul din motoarele economice şi politice ale UE. Moneda naţională este euro, care a înlocuit francul în 2002.