Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Franks: Inflaţia va atinge un maxim în următoarele luni şi va scădea în 2011

BNR nu trebuie să înăsprească politica monetară după majorarea TVA de la 19 la 24%, întrucât efectele vor fi temporare şi se vor disipa în a doua parte a anului 2011, dar banca centrală trebuie să rămână "vigilentă", a spus şeful misiunii FMI de evaluare a acordului cu România, Jeffrey Franks.

Jeffrey Franks crede că efectele majorării de TVA se vor simţi o singură dată.
Jeffrey Franks crede că efectele majorării de TVA se vor simţi o singură dată. / FOTO: Grup RC

"Creşterea TVA va avea un efect temporar asupra inflaţiei, dar ne aşteptăm ca aceste efecte să se disipeze în a doua parte a anului 2011. Nu cred că politica monetară necesită o înăsprire din cauza majorării TVA. BNR trebuie să rămână vigilentă asurpa efectelor de runda a doua", a spus Franks.

El a arătat că în condiţii de recesiune, efectele de runda a doua din creşterea unei taxe precum TVA se propagă într-o mai mică măsură.

"Anticipăm că inflaţia va atinge un maxim în următoarele luni, dar că vom vedea o decelerare a inflaţiei până la 3% la finele anului viitor", a spus Franks.

El a arătat că efectele majorării TVA se vor manifesta o singură dată, analizele indicând faptul că inflaţia se va încadra în ţinta BNR în 2011.

"Trebuie să subliniez că nu ne aşteptăm la efecte de runda a doua în prezent", a precizat Franks.

Guvernul a decis la finele lunii iunie să crească TVA de la 19% la 24%, după ce Curtea Constituţională a stopat tăierea pensiilor cu 15%.

Imediat, în şedinţa din 30 iunie, CA al BNR a stopat scăderea dobânzii de politică monetară, anunţând totodată trecerea la o gestionare "fermă" a lichidităţii din sistemul bancar.

La începutul lunii iulie, guvernatorul BNR Mugur Isărescu a declarat că rata inflaţiei se va plasa în jurul valorii de 8% potrivit ultimelor evaluări. Totodată, Consiliul Director al FMI a aprobat revizuirea ţintei de inflaţie pentru acest an stabilită în acordul stand-by încheiat cu România, de la 3,5% la 7,9%, după creşterea TVA de la 19% la 24%.

Ţinta de inflaţie a BNR pentru acest an este de 3,5% plus/minus un punct procentual, iar pentru 2011 de 3% plus minus un punct procentual.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro