Comisarul european pentru justiţie, afaceri interne şi libertăţi civile, Franco Frattini, ar putea abandona postul de la Bruxelles pentru a se alătura lui Silvio Berlusconi în campania electorală pentru iminentele alegeri anticipate din Italia.
Potrivit presei italiene, Frattini se gândeşte serios să-l sprijine în campanie pe liderul conservator. Surse din cadrul Uniunii sunt îngrijorate de momentul în care comisarul italian va alege să se retragă. Dacă decizia va veni în viitorul apropiat, oficialii de la Bruxelles se tem că vor rămâne descoperiţi.
Frattini a mai fost membru al cabinetului condus de Silvio Berlusconi între 2002 şi 2004, când a deţinut funcţia de ministru de Externe. El a devenit comisar european după ce candidatul iniţial al Italiei la această funcţie, Rocco Butiglione, a fost respins de Parlamentul European.
Franco Frattini intenţionează să i se alăture lui Berlusconi în campania electorală
PUBLICAT
Miercuri, 6 Februarie 2008 05:42
ACTUALIZAT
Miercuri, 6 Februarie 2008 05:42
SURSA
Realitatea TV







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M