Franţa votează astăzi într-un scrutin local, considerat un test important pentru preşedintele francez Nicolas Sarkozy. Francezii sunt aşteptaţi la urne pentru a alege aproximativ 36 de mii de primari şi aproape o jumătate de milion de consilieri municipali, în acest prim tur al alegerilor locale. Cel de-al doilea tur de scrutin va fi organizat pe 16 martie.
Aproape un sfert dintre alegătorii francezi au votat până la prânz, în primul tur de scrutin al alegerilor locale din Franţa, o participare relativ susţinută pentru acest scrutin.
Rata de participare s-a ridicat la aproximativ 23 la sută la prânz, faţă de 20,57 la sută la aceeaşi oră la alegerile municipale din 2001, potrivit Ministerului de Interne.
La Paris, unde primarul socialist în exerciţiu Bertrand Delanoe urmează să fie reales fără dificultate, rata de participare la sfârşitul dimineţii era de numai 13,05 la sută.
Aproape peste tot în ţară, participarea a crescut faţă de 2001, dar rămâne scăzută faţă de primul tur de scrutin de la prezidenţialele din 2007, alegeri marcate de un entuziasm extraordinar.
Pentru acest scrutin stânga, care a făcut apel pentru lansarea unui "avertisment" către Sarkozy, se temea de o rată crescută de absenteism, din cauza lipsei de mobilizare, în condiţiile în care sondajele arată că socialiştii vor ieşi învingători.
Opoziţia socialistă speră să învingă dreapta la primăria mai multor oraşe mari, precum Marsilia (sud-est), Toulouse (sud-vest) sau Strasbourg (est), unde victoria sa ar avea o simbolistică naţională.
Socialiştii urmează să păstreze fără dificultate Parisul şi Lyonul.
Dreapta franceză reprezentată de Uniunea pentru Mişcare Democratică şi-a asigurat o majoritate confortabilă în Parlament, însă la aceste alegeri locale opoziţia de stânga este considerată favorită. Deţinând deja controlul asupra Parisului şi a Lyonului, cel de-al treilea oraş al ţării, Partidul Socialist speră să se impună şi în alte oraşe foarte importante, cum ar fi Marsilia, Toulouse sau Strasbourg.
Un sondaj recent arăta că aproape o treime dintre francezi cred că socialiştii se vor descurcă mai bine ca edili, în timp ce doar 20 la sută spun că reprezentanţii dreptei fac faţă gospodăririi locale. Un rezultat negativ pentru partidul lui Nicolas Sarkozy nu ar fi decât o confirmare a scăderii încrederii în preşedintele ţării. Potrivit unui alt sondaj, numai unul din trei francezi îl mai sprijină în prezent pe liderul de la Palatul Elysee.
De altfel, Sarkozy a preferat să stea departe de campania pentru alegerile municipale - asta şi pentru că unul dintre fiii săi, Jean, candidează din partea UMP la un post de consilier într-una din suburbiile Parisului.
Celelalte partide au şanse minore la aceste alegeri: formaţiunea de centru a lui Francois Bayrou, şi el candidat la prezidenţialele din 2007, dar şi partidul comunist încearcă să păstreze ultimele bastioane, iar Frontul Naţional al lui Jean-Marie Le Pen se confruntă cu probleme financiare şi se prezintă cu un număr redus de reprezentanţi.




Francezii votează pentru alegerea a 36.000 de noi primari
Miercuri, 14 Mai 2008 05:15
| Vot: |
0
|
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Nicolas Sarkozy dă în judecată Le Nouvel Observateur pentru că a publicat un SMS trimis către fosta soţie
- Sarkozy, parodiat într-o reclamă la produse pentru creşterea potenţei sexuale-VIDEO
- Fiul lui Nicolas Sarkozy va candida la alegerile locale din martie
- Nicolas Sarkozy către un francez de rând care nu s-a arătat încântat de prezenţa lui: Cară-te, amărâtule! - VIDEO
- Sarkozy este acuzat că pune în pericol statul de drept
- O revistă din Londra publică din nou imagini cu Carla Bruni goală-Galerie foto
- În Franţa are loc cel de-al doilea tur al alegerilor municipale
- Al doilea tur al alegerilor municipale din Franţa, câştigat de opoziţie
Comentariile cititorilor
| Toate comentariile
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Un student în vârstă de 19 ani a fost ales primar al unui mic oraş american
Joi, 15 Mai 2008 20:34Un student de 19 ani a fost ales în funcţia de primar al unui mic oraş american cu 40.000 de locuitori din Oklahoma, a anunţat primăria din Muskogee. John Tyler Hammons, student în primul an...

Armata italiană a intervenit în Napoli pentru ridicarea deşeurilor
Joi, 15 Mai 2008 23:36Armata italiană a intervenit joi în oraşul Campania pentru a permite accesul la o şcoală blocată de gunoaie, în condiţiile în care centrul istoric al oraşului Napoli este practic invadat de...

Barack Obama denunţă un "atac politic" lansat de Bush
Joi, 15 Mai 2008 18:29Candidatul la învestitura democrată Barack Obama a denunţat joi "un atac politic" al lui George W. Bush, care l-a acuzat implicit că este slab în ceea ce priveşte teroriştii, în discursul...

John McCain promite o victorie în Irak până în 2013
Joi, 15 Mai 2008 17:32Războiul din Irak va fi câştigat până în 2013 şi liderul al-Qaida, Osama ben Laden, va fi capturat sau ucis până atunci, a promis joi candidatul republican John McCain, într-un discurs...

Deşi situaţia din Myanmar rămâne deosebit de gravă, autorităţile refuză în continuare sprijinul internaţional
Joi, 15 Mai 2008 14:26Reprezentantul Uniunii Europene, Louis Michel, a atras atenţia asupra faptului că riscul apariţiei unor epidemii este real şi iminent, din cauza poluării apei. Iar foametea reprezintă un...

Poliţia italiană a arestat 268 de străini în ultima săptămână
Joi, 15 Mai 2008 17:20Presa italiană relatează că majoritatea cetăţenilor străini arestaţi sunt români, urmaţi de maghrebieni. Bilanţul a fost făcut public în prima conferinţă de presă a Ministerului...


Cele mai importante stiri
Imagini în exclusivitate din oraşul Dujiangyan, grav afectat de cutremurul din China
Joi, 15 Mai 2008 22:50Bilanţul cutremurului din China ar putea depăşi 50.000 de morţi, a anunţat agenţia Xinhua, citând guvernul de la Beijing, relatează AFP. Alţi 65.000 de oameni sunt răniţi, dintre care 10.000...

Primele semafoare "inteligente" din Capitală funcţionează, de joi, pe ruta Piaţa Victoriei - Piaţa Universităţii. Aţi observat vreo schimbare în bine?
Astazi, ora 00:27Este vorba despre semafoare aflate pe bulevardele Lascăr Catargiu, Magheru şi Nicolae Bălcescu. Celelalte 120 de semafoare "inteligente", care acoperă şi porţiunea cuprinsă...

VIDEO / Suporterii lui Glasgow Rangers au devastat centrul oraşului Manchester
Joi, 15 Mai 2008 23:45Suporterii scoţieni au sosit la Manchester pentru a asista la finala Cupei UEFA, care s-a disputat între echipa lor de club şi gruparea rusă Zenith Sankt-Petersburg, însă majoritatea nu aveau bilet...

- ÎCCJ a admis recursul preşedintelui în cazul "Ţigancă împuţită"
- Miron Mitrea susţine că PD-L foloseşte DNA în lupta politică
- Trei angajaţi ai Primăriei Sectorului 5 au fost reţinuţi pentru că au înşelat mai mulţi bătrâni
- Un comisar al IGPR a fost reţinut pentru fapte de corupţie
Cele mai recente stiri
DN 29 D, care trece prin Stăuceni, s-a surpat la două luni de la reparare
Astazi, ora 06:44Drumul Naţional 29 D este o adevărată piatră de încercare pentru şoferii care circulă în Judeţul Botoşani spre Localitatea Stăuceni. Şoseaua a început să se surpe la doar două luni după...

Mobilier de 1,4 milioane euro pentru noul Economat al lui Vanghelie
Astazi, ora 05:38Firma Consiliului local sector 5, Economat sector 5, vrea să utileze magazinul săracilor de pe Calea Ferentari, aflat acum în construcţie, cu mobilier în valoare de 1.400.000 de euro, sumă cu...

Scandal la Biblioteca Pedagogică din Capitală
Astazi, ora 06:41Scandal la Biblioteca Pedagogică din Capitală. Sindicaliştii de la Spiru Haret s-au luat la harţă cu executorii judecătoreşti veniţi să îl pună în posesie pe moştenitorul clădirii....

- Brâul Maicii Domnului se află, de ieri, în Judeţul Constanţa
- "Cântarea României" – ultima ediţie
- Andreea Raicu: Romanian Fashion Week
- Dalia Octavia Puşcă: Ţăranii nu se simt ofensaţi?
Cele mai CITITE
- Imagini în exclusivitate din oraşul Dujiangyan, grav afectat de cutremurul din China (3030)
- O replică puternică a provocat panică în provincia chineză unde s-a produs cutremurul de luni (1691)
- Vulcanul Etna a erupt din nou (1621)
- Cutremur în China (1552)
- Tragedia din urma cutremurului din China, în presa internaţională (1202)

Cele mai VOTATE
- Al-Qaida ameninţă cu atentate în timpul EURO 2008 (3.76/5)
- Vulcanul Etna a erupt din nou (3.72/5)
- George W. Bush a vizitat Israelul cu ocazia aniversării independenţei (3.56/5)
- Grecia a fost zguduită de un cutremur (3.56/5)
- Joburi pentru taximetriştii români la Londra (3.56/5)

Cele mai COMENTATE
- Italia "trebuie să rămână stăpână la ea acasă", spune Berlusconi, referindu-se la imigranţi (16)
- O replică puternică a provocat panică în provincia chineză unde s-a produs cutremurul de luni (6)
- Problema deşeurilor din Napoli a depăşit "cota de alertă" (4)
- Premierul Hashim Thaci este sigur că România va recunoaşte curând Kosovo (4)
- Poporul român nu trebuie diabolizat, declară un cardinal de la Vatican (4)

Trimite-ne mesaje
![]() |
Expediţie pe Makalu |
![]() |
Ce parere ai despre Realitatea.net? |
![]() |
Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
LOCALIADA - esti multumit de orasul in care locuiesti? |
Crema industriei online vine la RoNewMedia
Conferinta si Expozitia RoNewMedia, cel mai important eveniment dedicat Internetului organizat pana acum in Romania, a intrat pe ultima suta de metri.Puteti afla ultimele stiri legate de acest eveniment, precum si cum puteti participa de pe site-ul www.ronewmedia.ro
Bucureşti 26 °C
Variabil
| mai multe
| Romania | 16.05 | 17.05 |
| Timişoara | 27 °C | |
| Arad | 26 °C | 25 °C |
| Bacău | 24 °C | 26 °C |
| Braşov | 23 °C | 25 °C |
| Cluj Napoca | 24 °C | 26 °C |
| Constanţa | 20 °C | 27 °C |
| Europa | 16.05 | |
| Atena | 24 °C | |
| Berlin | 22 °C | |
| Helsinki | 10 °C | |
| Londra | 15 °C | |
| Madrid | 19 °C | |
| Moscova | 10 °C | |
| Oslo | 15 °C | |
| Paris | 19 °C | |
| Roma | 20 °C | |
Curs valutar
Joi, 15 Mai 2008 06:49
Paritate: 1 EUR = 1.5495 USD
| 1 EUR | 3.6645 RON |
| 1 USD | 2.365 RON |
| 1 GBP | 4.6025 RON |
| 1 CHF | 2.242 RON |
| 100 HUF | 1.467 RON |
| 100 JPY | 2.2499 RON |
| 1 BGN | 1.8736 RON |
Arhiva articole
| mai 2008 | ||||||
|---|---|---|---|---|---|---|
| Du | Lu | Ma | Mi | Jo | Vi | Sb |
| 1 | 2 | 3 | ||||
| 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
| 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
| 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
| 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |

Home |
Actualitate |
Politică |
Economie |
Sport |
IT & Ştiinţă |
Externe |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia







