Intenţia preşedintelui francez, Nicolas Sarkozy, de a trimite trupe în Afganistan nu se bucură de foarte mare popularitate. Un sondaj realizat recent arată că peste jumătate dintre francezi sunt împotriva suplimentării numărului de militari de pe frontul afgan.

În proporţie de 55 la sută, francezii nu sunt de acord cu iniţiativa preşedintelui. Pe de altă parte, mai bine de 60 la sută dintre ei sunt convinşi că intervenţia forţelor aliate este necesară pentru lupta împotriva terorismului. Iar 84 la sută dintre persoanele chestionate se tem pentru viaţa militarilor de pe front.

Sondajul realizat de Ifop la cererea publicaţiei Dimanche Ouest-France demonstrează totuşi că francezii îşi schimbă relativ repede părerea. Cu doar câteva zile înaintea summitului NATO de la Bucureşti, aproape trei sferturi dintre ei se declarau împotriva suplimentării trupelor. La summitul nord-atlantic, preşedintele Sarkozy a anunţat că Franţa va trimite încă 700 de soldaţi în Afganistan.