Economia mondială are nevoie de un nou motor de creştere, în locul SUA

Economia mondială are nevoie de un nou motor de creştere, în locul SUA
Consumatorul american nu mai este principalul motor de creştere a economiei mondiale, iar experţii îşi îndreaptă atenţia spre Beijing, dar caută şi alte posibilităţi, fiind încă sceptici în legătură cu capacitatea Chinei de a-şi asuma integral acest rol.
"Nu este încă destul de clar cu cine va fi înlocuit consumatorul american", spunea preşedintele Băncii mondiale, Robert Zoellick, cu ocazia adunării generale a băncii şi a Fondului Monetar Internaţional (FMI).
Înaintea crizei, diviziunea muncii părea simplă. Gospodăriile americane se îndatorau pentru a consuma bunuri fabricate în special în Asia, cu precădere în China, precum şi în Europa şi în restul lumii, determinând astfel creşterea mondială. În 2008, SUA au cumulat 13,2% din importurile mondiale, potrivit datelor Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC). Criza a schimbat însă situaţia.
"Rata economisirii în SUA a crescut semnificativ şi ar putea rămâne ridicată pentru un timp. Într-un asemenea scenariu, responsabilitatea de a alimenta motorul creşterii economice mondiale va reveni altor ţări, cu precădere celor care aveau un model economic bazat pe export", declara marţi directorul general al FMI, Dominique Straus-Kahn, care a avertizat însă că "o asemenea tranziţie nu va fi uşoară".
Economia chineză, desemnată în mod clar de şeful FMI, este departe de a îndeplini acest rol, chiar dacă Beijingul a anunţat în noiembrie intenţia de a injecta circa 4.000 miliarde yuani (400 miliarde euro) în economie, într-un interval de doi ani, pentru a compensa scăderea exporturilor. În lipsa unui sistem dezvoltat de asigurări sociale, chinezii economisesc mai mult pentru a-şi asigura traiul la bătrâneţe.
"Profiturile firmelor ar trebui orientate spre gospodării, pentru a le ajuta să-şi majoreze consumul", a spus economistul şef al Băncii asiatice de dezvoltare, Jong-Wha Lee.
China, care ar putea cunoaşte din 2010 probleme legate de creşterea prea puternică a creditării, nu va fi suficientă ca motor de creştere a economiei mondiale.
"O economie mondială echilibrată are nevoie de mai mulţi poli de creştere, şi nu doar de China sau de India. Ţările din America Latină, Asia de Sud-Est şi Orientul Mijlociu ar putea contribui, de asemenea, dacă fac investiţii în prezent", a mai spus Zoellick.
Unii experţi consideră că noul motor de creştere poate fi obţinut prin adaptarea economiei mondiale la schimbările climatice.
Citește și:
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
- 08:34 - Zodiile cu cel mai mare ego. Nu renunță niciodată la principiile lor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














