Trei hectare de pădure au ars în zona Muntele Rece, jududeţul Cluj

Trei hectare de pădure au ars în zona Muntele Rece, jududeţul Cluj
Peste patru hectare de pădure au fost afectate de un incendiu care a izbucnit în satul clujean Muntele Rece, comuna Măgări Răcătău, potrivit primarului localităţii, Petru Prigoană.
Primarului Petru Prigoană a spus că cea mai apropiată casă de zona în care arde pădurea este la circa doi kilometri, însă intervenţia pompierilor a fost îngreunată de faptul că vântul a suflat cu putere şi versantul este abrupt.
"Eu am fost anunţat în jurul orei 11.00-12.00 că arde pădurea şi am înţeles că ardea atunci de două-trei ore deja. Eu am dus acolo 30 de oameni, au venit şi de la ocolul silvic şi pompierii, însă încă nu am reuşit stingerea focului”, a declarat primarul.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Cluj, Andrei Biriş, a declarat că 50 de pompieri au ajuns la faţa locului. "Sunt 50 de pompieri şi circa 20 de persoane de la Ocolul Silvic Someşul Rece. Nu am reuşit încă să stingem incendiul, dar focarele au fost localizate”, a afirmat Biriş, care nu a putut spune cu exactitate câte hectare de pădure sunt afectate de incendiu.
Citește și:
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
- 08:34 - Zodiile cu cel mai mare ego. Nu renunță niciodată la principiile lor
- 07:48 - Urși observați în mai multe zone din Harghita: patru mesaje RO-Alert emise peste noapte
- 07:36 - Fațada principală a Palatului Parlamentului, iluminată în turcoaz marți seară
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














