Hamas a acceptat planul Egiptului pentru încetarea focului în Gaza

Hamas a acceptat planul Egiptului pentru încetarea focului în Gaza
Ministrul spaniol de externe Miguel Angel Moratinos a anunţat miercuri, la Ierusalim, că Hamas a acceptat iniţiativa egipteană de încetare a focului în Fâşia Gaza.
"Hamas şi-a exprimat public susţinerea şi acceptul faţă de iniţiativa egipteană", a declarat ministrul spaniol.
La rândul său, o sursă diplomatică egipteană, a anunţat că Egiptul aşteaptă în prezent răspunsul Israelului la planul său pentru încetarea focului. "Am primit acordul Hamas şi aşteptăm răspunsul Israelului", al cărui reprezentant a mers joi, la Cairo, a declarat diplomatul, sub acoperirea anonimatului.
Un înalt oficial egiptean sub acoperirea anonimatului declarase marţi că Israelul pare să fie pe punctul de a accepta planul anunţat săptămâna trecută de preşedintele Hosni Mubarak.
Secretarul general al ONU Ban Ki-moon, aflat joi la Cairo, a declarat că "nu mai există timp de pierdut" pentru încheierea războiului dintre Israel şi Hamas.
Israelul a lansat în 27 noiembrie o ofensivă în Fâşia Gaza, împotriva Hamas, soldată până în prezent cu peste 1.000 de morţi, potrivit serviciilor medicale palestiniene.
Citește și:
- 14:52 - Cea mai bună salată de cartofi. Rețeta simplă și aromată perfectă pentru zilele de post
- 14:13 - Primul vaccin creat integral cu ajutorul Inteligenței Artificiale a fost testat pe oameni. Ce au descoperit cercetătorii
- 13:46 - Două zodii intră într-o perioadă de noroc și transformări până în toamna lui 2026. Obstacolele dispar, iar succesul le bate la ușă
- 12:56 - Cod portocaliu de furtună în județul Constanța. ANM anunță vijelii, grindină și ploi torențiale
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














