Cristian Diaconescu: Românii rămaşi în Fâşia Gaza vor fi evacuaţi în zilele următoare

Cristian Diaconescu: Românii rămaşi în Fâşia Gaza vor fi evacuaţi în zilele următoare
În jur de 60 de cetăţeni români şi familiile lor vor fi evacuaţi în zilele următoare din Fâşia Gaza, a spus ministrul de Externe Cristian Diaconescu.
"Sunt în jur de 80 de persoane, cetăţeni români şi familiile lor, care şi-au exprimat dorinţa de a părăsi Fâşia Gaza şi pentru care am obţinut, pe garanţia statului român, acordul de a părăsi zona de conflict", a declarat Diaconescu.
Dintre aceste 80 de persoane, 20 au părăsit deja, joi dimineaţă, Fâşia Gaza, prin punctul de frontieră de la Erez. Dintre cei douăzeci de cetăţeni, 17 erau români şi trei palestinieni. Aceştia au tranzitat Israelul şi au fost transportaţi în Iordania, de unde au avut de ales dacă vin în România sau se îndreaptă către altă destinaţie. Grupul a ajuns, vineri dimineaţă, la Bucureşti.
"În zilele următoare se va face şi evacuarea celor care au rămas, în măsura în care vor dori acest lucru. Nu ştim câţi vor veni la punctul de întâlnire pentru evacuare. Mulţi au revenit şi data trecută asupra deciziei", a atras atenţia ministrul Cristian Diaconescu.
Cei 20 de cetăţeni evacuaţi joi şi-au plătit singuri transportul către România sau destinaţia dorită. Ministrul a precizat că există cazuri de cetăţeni evacuaţi în 2007 pe cheltuiala statului român şi care s-au întors, uneori chiar ilegal, în Fâşia Gaza.
Citește și:
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
- 08:34 - Zodiile cu cel mai mare ego. Nu renunță niciodată la principiile lor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














