Viaţa de telenovelă într-un sat din Mureş. Regina, Rosalinda, Argentina şi Esmeralda s-au împrietenit cu Medalion, Rubin şi Jose Armando. Pentru că triumful Rosalindei sau iubirea lui Marimar le-au marcat definitiv existenţa, sătenii din Ceauş şi-au botezat şi copiii cu numele eroilor favoriţi, ca să prindă ceva din celebritatea acestora.