Andrei Chiliman, primarul liberal al sectorului 1, a ridicat corturile electorale ale colegului său de partid, Bogdan Olteanu. Chiar dacă campania nu a început, Bogdan Olteanu şi-a afişat deja pe străzile din Bucureşti din zona Universitate şi Romană afişe cu conţinut electoral, iar de curând şi-a amplasat câteva corturi pe raza sectorului 1, dar care au fost ridicate de Andrei Chiliman. În conflict a intervenit şi Tăriceanu, în încercarea de a-l aplana.