18 oameni, între care şase turişti italieni, şi-au pierdut viaţa, iar alţi 22 au fost răniţi, într-un grav accident rutier produs, vineri, în Republica Dominicană. Tragedia a fost provocată de coliziunea a două autocare în apropiere de Romana, localitate situată la aproximativ 150 de kilometri est de capitala Santo Domingo.