Ultimele Stiri· 1 min citire

Oprah Winfrey va încheia emisiunea sa zilnică în 2011

21 nov. 2009, 04:36
Oprah Winfrey va încheia emisiunea sa zilnică în 2011

Oprah Winfrey va încheia emisiunea sa zilnică în 2011

Realitatea.NETArticol scris de Realitatea.NET
Sursă: Realitatea TV

Este oficial: vedeta de televiziune Oprah Winfrey va renunţa la show-ul care a făcut-o celebră în toată lumea. \"The Oprah Winfrey Show\" va mai rula un sezon şi jumătate, până în septembrie 2011.

\"Iubesc emisiunea aceasta. Această emisiune a fost viaţa mea şi o iubesc îndeajuns de mult pentru a-mi da seama când este timpul să spun la revedere\", a declarat prezentatoarea.

\"The Oprah Winfrey Show\" este o emisiune urmărită în 145 de ţări. Mulţi consideră că Oprah a schimbat modul oamenilor de a se exprima şi a popularizat interviul de tip confesiune.

După 25 de ani pe micul ecran, Oprah se bucură de o avere estimată la 2,7 miliarde de dolari. Vedeta nu a vorbit încă despre planurile de viitor. Zvonurile spun că ea ar urma să-şi concentreze eforturile asupra propriului post de televiziune, Oprah Winfrey Network, care ar urma să emită din ianuarie 2011.

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri