Trei jandarmi sunt cercetaţi pentru viol, ca urmare a plângerii făcute de două prostituate
Trei jandarmi sunt cercetaţi pentru viol, ca urmare a plângerii făcute de două prostituate
Potrivit surselor, cele două femei au susţinut că cei trei jandarmi consumaseră băuturi alcoolice şi le-au ridicat, în jurul orei 22.30, din zona Athenee Palace din Sectorul 1, după care au întreţinut relaţii sexuale cu ele fără să le plătească.
Trei dintre jandarmii care asigurau paza Băncii Naţionale a României au fost cercetaţi de Secţia 1 Poliţiei pentru viol, după ce două prostituate au formulat plângere, potrivit unor surse judiciare.
Prostituatele ar fi fost duse într-o curte din zona Doamnei, unde au susţinut că jandarmii au întreţinut relaţii sexuale cu ele, fără să le plătească. Din acest motiv, femeile au mers, în jurul orei 2.30, şi au depus plângere.
Oficialii Jandarmeriei au precizat că şefii instituţiei au fost informaţi despre incident, că Jandarmeria nu tolerează un astfel de comportament de la angajaţii săi şi că va fi oferit tot concursul poliţiei pentru stabilirea împrejurărilor faptei. Ei au mai precizat că subofiţerii au fost angajaţi din rândul civililor de o perioadă relativ scurtă.
Jandarmeria Română a anunţat că va sesiza procurorii pentru încălcare de consemn în cazul celor trei jandarmi.
Citește și:
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
- 08:34 - Zodiile cu cel mai mare ego. Nu renunță niciodată la principiile lor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














