Cristian Irimie va conduce Ministerul Sănătăţii după expirarea interimatului lui Videanu

Cristian Irimie va conduce Ministerul Sănătăţii după expirarea interimatului lui Videanu
Secretarul de stat Cristian Anton Irimie, nominalizat de Liviu Negoiţă pentru portofoliul Sănătăţii, va asigura conducerea Ministerului Sănătăţii, după ce interimatul lui Adriean Videanu va expira, pe 15 noiembrie.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi seară, că miniştrii
Cabinetului Boc nu pot fi numiţi în continuare interimari după ce le
expiră aceste mandate, portofoliile lor urmând a fi preluate, până la
validarea unui nou Cabinet, de secretarii de stat din ministere.
Premierul Emil Boc a anunţat, la 1 octombrie, în ziua în care PSD a
decis să iasă de la guvernare, că a hotărât să limiteze"starea de
incertitudine", motiv pentru care a numit miniştri interimari, urmând
ca în intervalul de 45 de zile să vină în Parlament cu un nou Executiv.
Astfel, premierul Emil Boc se ocupă şi de Educaţie, ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea este interimar la Muncă, Radu Berceanu, ministrul Transporturilor, la Agricultură. Adriean Videanu, ministrul Economiei, se ocupă interimar de Sănătate, Cătălin Predoiu, ministrul Justiţiei, de Externe, Elena Udrea, ministrul Turismului, este interimar la ministerul Mediului, Sorina Plăcintă, ministrul Tineretului şi Sportului, la Ministerul pentru relaţia cu Parlamentul, iar Gabriel Sandu, ministrul Comunicaţiilor, la IMM.
Cristian Anton Irimie a fost numit secretar de stat la Ministerul
Sănătăţii de către premierul Emil Boc, în ianuarie 2009. Înainte de a
ocupa această funcţie, el a fost consilier local PD-L în Suceava. În
2008, la ultimele alegeri parlamentare, a candidat din partea PD-L
pentru Camera Deputaţilor, în colegiul Rădăuţi, însă a pierdut în
favoarea liberalului Mircea Irimescu.
Citește și:
- 14:52 - Cea mai bună salată de cartofi. Rețeta simplă și aromată perfectă pentru zilele de post
- 14:13 - Primul vaccin creat integral cu ajutorul Inteligenței Artificiale a fost testat pe oameni. Ce au descoperit cercetătorii
- 13:46 - Două zodii intră într-o perioadă de noroc și transformări până în toamna lui 2026. Obstacolele dispar, iar succesul le bate la ușă
- 12:56 - Cod portocaliu de furtună în județul Constanța. ANM anunță vijelii, grindină și ploi torențiale
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














